Predicatorul şi predica

Note de curs

Idei de la fr. Mark Landolt (continuare)

 

151)   Când Dumnezeu îţi dă o idee bună să stai cu ea şi s‑o dezvolţi în inimă înainte de a o prezenta. Să o faci ca un fluid; cum curge dintr‑un pahar în altul apa scursă nu ca la lopătarea nisipului, adică fragmentată.

152)   O mărturie personală trebuie să aibă pe Dumnezeu în ea; experienţa cu Dumnezeu. E mai mult simţământ decât explicaţie. Când nu e simţământ nu e mărturie. E o expresie de mulţumire, a unui adevăr, a ceva ce a făcut Dumnezeu. Să nu cauţi ceva în tine pentru a arăta altora ci în El pentru a arăta altora.

153)   Devoţiunea este a lua o idee şi a o lăsa în mintea credinciosului pentru a medita la ea. E o lipsă de violenţă în ea; e ceva moale, uşor, e mai mult ca a împărtăşi o experienţă cu Dumnezeu printr‑un gând. Predica e ca o luptă, ciocnirea a două armate: Dumnezeu cu sabia în mână; e violenţă sub conducere divină, e ascuţită, are suişuri şi coborâşuri, e când îţi ridici glasul ca o trâmbiţă, e seriozitate la sânge, viaţă sau moarte, a câştiga sau a pierde, a lupta împotriva întăriturilor Diavolului, adevărul contra minciunii. Devoţiunea e un timp de calm şi linişte ca o simfonie, un timp intim, când Domnul i‑a luat pe ucenici în pustie să se odihnească, să le spele picioarele. Predica e Hristos pe cruce înconjurat de câini şi lei. E mai uşor să treci la devoţiune datorită fricii omului de conflict. Cea mai mare opoziţie la predică sau devoţiune eşti tu. Tu eşti cea mai mare cauză a lipsei de efect – e condiţia inimii şi sufletul tău şi mintea ta.

154)   Să nu pui prea mult deodată într‑o predică.

155)   Să prezinţi nevoia întâi, problema, nu soluţia – trebuie să ştie omul că are nevoie de ceva. Primul lucru ce trebuie făcut e să trezeşti pe om la realitatea condiţiei lui pierdute.

156)   Dacă dai doar terminologia şi nu o explici, omul o va potrivi cu psihologia lui (ex.: dacă vorbeşti unui indian de naştere din nou şi nu explici, el va crede că zici despre reîncarnare).

157)   Întreabă‑te: „Înţeleg eu predica mea?” Să caut să simplific pentru a putea fi înţeles de păcătos.

158)   Să nu cauţi cuvinte ci să cauţi o idee.

159)   Să poţi folosi primele puncte recapitulându‑le (pentru a bate iar şi iar cuiele). Asta înseamnă că trebuie să fie o relaţie (legătură) între toate punctele. De asemenea trebuie simplitate în legătura dintre ele şi în denumirea punctelor pentru a putea fi reamintite uşor (şi eventual reţinute).

160)   Să nu închizi mesajul cu ceva care deschide un nou subiect pentru că oamenii trebuie să primească mesajul deja predicat.

161)   Pentru păcătoşi trebuie să accentuezi nevoia, să le expui starea. Ei cred că problema lor e datorită a ceea ce fac! Dar problema lor nu e ce fac, ci ce sunt ei, natura lor! Asta trebuie să vadă ei.

162)   Trebuie să fii plin de ceea ce spui înainte de a începe predica, altfel va fi greu să predici când e neatenţie în sală.

163)   Predica ta să fie o expresie a unei experienţe trăite de tine – să–i faci pe oameni să devină implicaţi cum devin când se uită la un film (care îi atrage pentru că actorii „trăiesc în pielea personajului”).

164)   Nu tratăm un subiect ci vorbim despre o persoană, la fel cum nu te poţi adresa iubitei ca unui subiect de discuţie ci ca unei persoane.

165)   În unele mesaje poţi prinde în capcană pe oameni. După un timp omul realizează „De mine vorbeşte ăla…” Asta o pot face adevăraţii predicatori.

166)   Când ideile sunt departe de text, ţi se complică mesajul pentru că tot trebuie să te întorci la text.

167)   Avem tendinţa să gândim complicat dar nu complexitatea gândirii noastre mântuieşte pe om!!!

168)   Idee de predică din IOAN 14:6

a)     Cine e Hristos? Calea – o persoană nu o potecă

b)     Ce e Hristos? Adevărul – o personalitate nu filozofie

c)      De ce e Hristos ceea ce şi cine zice El că este? Pentru ca să dea viaţa (pe Sine).

169)   Să‑i faci să gândească, altfel nu pot înţelege Evanghelia şi nu pot fi mântuiţi. Pentru asta trebuie să faci ca ceea ce spui să fie aproape de ei, să‑i sensibilizezi, să pătrunzi în intimitatea lor, în casa lor, familia lor, vecinătatea lor, etc, în plus:

170)   Să‑l tragi pe păcătos mereu şi mereu în verset; să te tot duci înainte şi mereu înapoi prin ideile principale dar nu singur ci împreună cu păcătosul şi astfel, să „tot baţi cuiele”.

171)   Întrebări de pus predicii tale: Se leagă? Ce înţeleg eu de aici? Ce ar înţelege cineva pierdut de aici? Predica nu e doar rugăciune, ci şi gândire. De asta trebuie să înveţi versete şi să tot citeşti Biblia – Duhul Sfânt va folosi asta în timpul predicii. Altfel, când predici, omul nu va fi lovit de un fulger de la Dumnezeu, ci va aluneca pe o coajă de banană şi va cădea.

172)   Hristos a folosit mult întrebările – tu trebuie să foloseşti întrebări cu efect. Oamenii nu‑l caută pe Dumnezeu ci Dumnezeu pe ei. Ei sunt indiferenţi dar în mod intenţionat (Adam şi Eva s‑au ascuns intenţionat). Trebuie să expui adevărul despre inima lor înşelătoare. Oamenii vorbesc de Dumnezeu dar nu‑l vor pe Dumnezeu – ei vor o religie care să‑i lase să facă ce vor ei!

173)   Pentru a arăta că Biblia are adevărul, prezintă unitatea ei (40 de autori în 1600 de ani), unicitatea poporului din Biblie (istoria lor, unitatea lor, reîntoarcerea lor în ţară). Întreabă ce face adevărul de care se ţine ascultătorul pentru viaţa lui, familia lui, viitorul lui.

174)   Gândurile predicii tale trebuie să te stimuleze pe tine întâi – trebuie să vină dinăuntrul tău.

175)   Invitaţie e bine de făcut după câteva zile de evanghelizare pentru a mări presiunea de sub care trebuie să ţâşnească păcătosul spre mântuire la momentul invitaţiei. Dacă într‑o butelie sufli puţin aer într‑o seară şi‑l scoţi în aceeaşi seară ai puţină presiune, dar dacă‑l strângi în mai multe seri, în ultima vei avea multă presiune.

176)   În predică nu daţi nici un lucru care să‑l facă pe păcătos să spună că e bun; nu‑l lăsa să se justifice, să se agaţe de bunătatea lui, de neprihănirea lui – nu le da un pistol să‑şi zboare creierii.

177)   Oameni sunt atraşi doar de ceva cu care se pot identifica – altfel se izolează de gândul predicatorului.

178)   Să le prezinţi (uneori) oamenilor confuzia în care sunt. De ex.: Cele mai importante lucruri sunt cele ce nu se văd: inima, plămânii, ficatul, gândirea, dragostea, sănătatea dar omul trăieşte doar pentru cele ce se văd. Crede un adevăr şi când îl pune în practică nu lucrează! De ce astea? E ceva la mijloc! 1Cor.14:33 – Dumnezeu nu e autorul confuziei ci omul îşi face singur problemele (doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi dă aibă două reacţii diferite: sticla e pe jumătate goală/plină).

179)   Când predici să nu‑i aduci în robie ci să le dai un crâmpei de libertate.

180)   Ceea ce gândeşti tu, să‑i facă pe ceilalţi să gândească la Hristos şi:

181)   Adu‑i pe oameni mereu în prezenţa lui Dumnezeu.

182)   Fii atent să nu iei prea multe idei în mesajul tău şi să nu le poţi îmbina.

183)   În timpul predicii dacă Duhul Sfânt îţi dă o idee, dezvolt‑o, urmeaz‑o şi Duhul Sfânt te va ajuta la asta.

184)   Păcătosul dă o altă definiţie păcatului decât Biblia. De aceea, trebuie să explici când zici păcătosului că trebuie să fie mântuit. Trebuie să‑l închizi pe păcătos sub Lege  (Galateni 3:23), pentru că dacă nu simte nevoia pentru mântuire nu va veni la Hristos.

185)   Nu curta mintea păcătosului. Ideea nu este să‑i dai ceva la care să mai gândească atunci când va pofti dumnealui! Problema e urgentă, trebuie rezolvată pe loc! Să‑l îndemni pe om să ia o decizie. Studiază felul de abordare a păcătosului ce îl avea Domnul Isus.

186)   Primeşti un gând de la Dumnezeu; aceasta este sămânţa, Cuvântul lui Dumnezeu. Deschizi inima: o găureşti cu ceva, faci gaura în pământ şi o pui acolo (sămânţa) cu personalitatea ta, cum ştii tu! Apoi acoperi gaura cu dragoste, pui ceva bandaj pe rană şi restul e lucrarea Duhului Sfânt. Depinde de pământ de acum încolo dacă va răsări sau nu!

187)   Lucrează tot mereu la mesaje, nu le considera încheiate; dacă Dumnezeu îţi dă o idee pune‑o la locul ei.

 

J.W. Alexander – Gânduri despre predică:

188)   Evită abstracţiile – coboară‑te de la general la individual. Vechii predicatori nu vorbeau de regalitate sau trădare ci de David sau Iuda. Viaţa umană explică şi transmite adevăruri reale.

189)   Nu ar trebui să ai un plan. Au fost în vechime predicatori celebri care îşi scriau predicile. Sfatul lor era: „Scrie mereu şi mereu predica până o transformi într‑o vână (vâna de aur din mină), până ajungi la petrol, până obţii ceva care ţâşneşte cu putere. Trebuie să‑ţi faci predicile scrise discuţii ale unei doctrine importante. Timpurile au nevoie de asta şi mintea la fel. Evită mărunţişurile. Evită să pui prea multe versete ca pietrele în clădire fără a le lipi cu ciment. Fii sigur că le legi între ele. Meditează la gânduri bune, gândeşte‑le. De multe ori lăsăm impresiile să ne controleze (tot repetăm gândul dar nu medităm la ele).

190)   Nu lăsa gândurile cele bune la urmă. E ca şi cum ai umple oaspetele de supă înainte de masă. Oamenii ascultă şi se umplu repede.

191)   Predicarea unei predici depinde de concepţia şi simţământul interior. Lucrarea trebuie să înceapă dinăuntru.

192)   Motivul pentru care avem predici slabe e că nu există seriozitate. Nu poţi să faci pe seriosul şi nu poţi încerca să fii serios ci trebuie să fii serios pentru a avea efect.

193)   Zilnic ar trebui să învăţ mai multă Scriptură şi mai multă teologie. E rău să te gândeşti la lucrurile mici.

194)   Predică despre judecată, păcat, iad, cruce, esenţa credinţei mântuitoare.

195)   De la început, omul trebuie să se lupte cu lucrurile mari! Un atlet câştigă putere forţându‑se mult.

196)   Trebuie să fii plin de subiectul tău şi apoi să scrii cu deplină libertate.

197)   Predicatorul trebuie să fie ca două armate în ajunul bătăliei: unii vor bate, alţii vor pierde. Acesta e duhul predicatorului când pregăteşte predica.

198)   Pentru a fi un mare predicator, un om nu trebuie să mai fie nimic altceva.

199)   E o diferenţă între o prezentare (dizertaţie) teologică şi o predică cu acelaşi subiect.

200)   Adevărul doctrinar nu trebuie neglijat pentru că asta e inima predicii bune dar trebuie să fie transformat prin mintea unui predicator şi să fie prezentat cu culoarea imaginaţiei şi căldura pasiunii. Atunci poate ajunge în locurile adânci ale inimii.

201)   Duhul creativ şi duhul critic nu pot coexista (mai exact, duh criticist, (este) cel care „caută nod în papură”).

202)   Pentru a fi puternic în predică, predicatorul trebuie să fie plin „până dă peste el” de mesajul său. Pentru a fi afectat el însuşi de orice adevăr pe care‑l predică, şi în timpul pregătirii şi în timpul discursului său, el trebuie să aibă o vedere clară asupra minţilor ce trebuie să le atingă.

203)   Multe rugăciuni sunt ca multe predici adică repetitive. Dacă nu studiezi vei ajunge să depinzi de abilitatea ta de a vorbi spontan şi aici te vei repeta mereu şi mereu.

204)   Biblia are stilul ei specific de a prezenta adevărul. De aceea, predicatorul care petrece timp cu Scriptura nu va fi nici plictisit, nici plictisitor şi va căpăta o metodă impresionantă de a‑şi transmite gândurile.

205)   Un predicator poate da adevărul Bibliei şi să fie neinteresant – asta e predica divorţată (despărţită) de personalitate. De obicei, aceştia se distrează bine la mese, jocuri, etc.. Cel care e mai mult familiarizat cu Biblia va deveni mai mult ca Biblia (asemenea ei).

206)   Ar trebui să îngenunchem înaintea Bibliei deschise şi să medităm la ea. G. Muller a citit Biblia de două sute de ori, ultima dată pe genunchi. De aceea a avut succes în rugăciune şi apropiere de Dumnezeu. Hudson Taylor a zis că mare parte din succesul său e datorat lui G. Muller. Asta a fost chemarea lui G. Muller, rugăciunea. Personalitatea ta şi chemarea ta sunt inseparabile şi dezvoltarea lor se află în implicarea ta în Scripturi.

207)   Trebuie să discuţi mai puţin cu pământul şi mai mult cu cerul.

208)   Casa întristării şi a rugăciunii e locul unde inima e făcută mai bună.

209)   Scrierea e bună pentru gândirea cuiva. Multe gânduri bune sunt pierdute; ele ar fi putut fi păstrate dacă ar fi fost scrise. În acest mod se dezvoltă gândurile bune. Scrie până ce simţi o căldură. Scrie când simţi această căldură.

210)   Alege subiectele cele mai importante, cele care ating inima (centrul) sistemelor.

211)   Nu contează dacă mai ajungi să citeşti vreodată ceea ce ai scris.

212)   Când scrii, cu cât mai repede cu atât mai bine. Lasă ca un gând să genereze altul. Nu „locui“ pe amănunte, în detalii! Nu te băga în amănuntele şi detaliile gândului; lasă asta pentru amvon.

213)   Ţine mintea în această condiţie: de a fi „mereu pe fază”.

214)   Când predici învaţă să ştii când trebuie să mai rămâi pe un punct.

215)   Când predici şi începi să dezvolţi gândurile lasă ca dezvoltarea să nu fie după cum ţi‑ai propus tu când studiai, ci numai pe unde simţi că ţâşneşte izvorul în timp ce vorbeşti. Pentru asta pauzele sunt importante.

216)   Emoţiile sfinte sunt indispensabile. Cele mai bune predici nu mai pot fi reproduse pentru că emoţiile sunt implicate. Cea mai mare parte a predicii noastre e moartă şi fără efect pentru că nu avem emoţii.

217)   Una din problemele predicării e teama de a fi tu însuţi. Dar personalitatea e parte a predicii. Nu trebuie să copiezi pe alţii; trebuie să fii tu însuţi; nu trebuie să fii nici chiar ce vor alţii să fii.

218)   Nici un om nu poate fi mare predicator dacă nu are o mare simţire. În mari simţiri scrieţi gândurile.

219)   Orice predică tinde spre o anume direcţie, las‑o să ia acea direcţie.

220)   Calea adevărată e să ai un scop şi să fi plin de el.

221)   Oamenii trebuie făcuţi să simtă că inima predicatorului e cu ei.

222)   Trebuie să cauţi gândul unui lucru şi nu cuvinte; altfel odată ce ai acest obicei greşit nu‑l vei putea opri. Noi trebuie să le transmitem oamenilor gânduri, nu cuvinte. Noi trebuie să exprimăm adevăruri şi gândire nu doar să ne trâmbiţăm autoritatea.

223)   Uneori e folositor să răsfoieşti Biblia.

224)   Caută înţelepciune practică mai bine decât să înveţi (teorie).

225)   Fă Biblia cartea ta de rugăciune.

226)   Rugina e mai rea decât lucrul. Dacă nu‑ţi exersezi mintea, va rugini. De aceea, lucrează acum ca să nu fie rugină mai târziu.

227)   Scrie din mintea ta.

228)   În predică, când loveşti stânca, vei stinge setea celor care vor cu adevărat să bea.

229)   Multă din descurajarea noastră, după un rateu în predică, e un răspuns la ceea ce gândesc oamenii despre noi – în loc să ne pară rău că l‑am ofensat pe Dumnezeu.

230)   Gândeşte pentru tine. Gândurile unui om gânditor cresc treptat formând un sistem.

231)   Fă ceea ce crezi că‑i va plăcea lui Dumnezeu şi‑ţi vei păstra o conştiinţă bună.

232)   Pentru a fi un mare credincios trebuie să nu fii ca cei din jur (eşti diferit de ei mult).

233)   Trebuie să fim atenţi să nu forţăm nimic! Atenţie la chemări (invitaţii) sau în predică atunci când nu e libertate de a predica. Unde nu e libertate nu e efect.

234)   Învaţă să deosebeşti între adevărata cunoştinţă şi cea din cărţi.

235)   Dumnezeu e departe de priceperea umană şi nu poate fi cunoscut mai mult decât El doreşte să se descopere din plăcerea Sa.

236)   Moralitatea e la fel în Dumnezeu ca şi în om dar în grad diferit.

237)   Educaţia ar trebui să ducă la umilinţă, mulţumire, activitate şi devoţiune. Dacă nu vezi asta ca rezultat al instruirii biblice ce o dai altora ceea ce faci tu nu e cu adevărat instruire biblică.

238)   Hristos ne învaţă că cheia cea mare a învăţăturii e să uiţi de tine. Trebuie să încetăm a ne iubi propria noastră viaţă – ar trebui să o pierdem.

239)   Înţelepciunea infinită a Scripturii e totdeauna accesibilă.

240)   Nu amesteca limbajul imaginaţiei cu cel al pasiunii. Ex.: diferenţa între actorie şi realitatea vieţii. Altfel în loc să‑ţi transmiţi predica din inimă o transmiţi din imaginaţie. Asta vine ca rezultat că nu eşti ocupat cu Domnul Isus Hristos. Nu eşti implicat în ce predici, nu asta e viaţa ta, nu eşti dat pentru asta. Cu cât te vei da mai mult, cu atât mai mult vei dori să te dai. Ca metalul care se apropie de magnet – cu cât e mai aproape cu atât e mai greu de îndepărtat. Curând sunt una!

241)   Predica e inima omului care toarnă inima lui Dumnezeu în inimile oamenilor.

242)   O minte indisciplinată e cel mai mare pericol pentru predicator: lipsa disciplinei, a devoţiunii şi a împlinirii datoriei sunt moartea predicatorului.

243)   Poetul se exprimă pe sine; la fel şi predicatorul, dar el trebuie să fie implicat în Scriptură, altfel n‑are standardul (corect).

244)   Să nu rămâi copil, ci să creşti!

245)   Fiind preocupat mereu doar de tine nu vei creşte, vei fi rupt de realitate.

246)   Cu cât mai mult îţi îngustezi subiectul cu atât mai multe gânduri ai despre el.

247)   Gândeşte mult şi adânc asupra subiectului tău ca şi cum nimeni înaintea ta nu l‑ar nai fi studiat vreodată.

248)   Un motiv pentru care trebuie să‑ţi scrii predicile, e că aceasta te va ţine gândind.

249)   Un lucru care ucide lucrarea ta e lipsa devoţiunii zilnice. Poţi acumula material despre care să vorbeşti dar fără viaţa de devoţiune nu va fi foc.

250)   Leighton (puritan pe la 1600 – scriitor foarte bun), în toate scrierile sale, are un gând comun: un gând sfinţit are mai multă putere ca oricâte cărţi combinate împreună.

251)   Tânărul lucrător care‑şi concentrează gândurile principale la altceva decât la lucrarea lui va deveni inevitabil ca Dima.

252)   Studiul tău trebuie să aibă un singur scop: slava lui Dumnezeu în mântuirea sufletelor.

a)     Atenţie: sunt mai multe feluri de mântuire:

i)        Exemplu: 1Tim.4:15,16 – Despre ce fel de mântuire scrie aici? Timotei, fără îndoială, era născut din nou deja, era mântuit! V.1 ne explică: este vorba de depărtarea de credinţă! (lepădare – Cornilescu). La fel o face şi v.7. Deci în v.16, e mântuirea lui şi a fraţilor (v.6) din pericolul lepădării, pentru că toţi sunt supuşi amăgirii celui rău! Cu atât mai mult azi în timpul de pe urmă!

253)   Duhul predicii e să fii gata să cerşeşti şase zile pentru a putea predica a şaptea zi!

254)   O credinţă serioasă şi o rugăciune la fel, o inimă, părtăşia şi prietenii buni, un gând permanent la Dumnezeu fac mult pentru o predică bună.

255)   Câteodată e ceva în predică, ce nu se poate descrie, care are o violenţă dulce şi străpunge inimile şi afecţiunile şi vine chiar de la Domnul – F.A.2:37. Este ceva spontan ce vine de la Domnul ca un potop, ca o săgeată direct în inimă. Un mod de a atinge aceasta, este dispoziţia cerească a vorbitorului.

256)   Cu cât mai mult eşti cuprins în imensitatea lucrării tale cu atât mai mult îţi vei dezvolta o gândire spirituală. Dă‑te pe tine imposibilităţilor lucrării! Nu te lăsa biruit de piedici, ci realizează cât de mare e lucrarea.

257)   Eşti dedicat să predici pe Hristos şi mântuirea Sa, nu pe tine şi experienţele tale.

258)   Fie că ai experimentat sau nu un adevăr din Biblie, trebuie să‑l predici.

259)   Nu‑i învăţător ca Duhul Sfânt. Is.54:13 – când dai învăţături altora, trebuie să ai cu ele şi mărturia Duhului Sfânt; dar dacă acele învăţături nu au efect spiritual în viaţa ta, de unde ştii că Duhul Sfânt aduce mărturie pentru acel lucru?

260)   E greu pentru carne să predice pe faţă împotriva greşelilor. E greu să predici doctrină ne‑populară. Oamenii se plictisesc când predici Evanghelia, ei vor activitate religioasă care să‑i distreze. Ei nu vor să fie deranjaţi din condiţia lor de ne‑gândire! E mai uşor să te pocăieşti în fiecare duminică decât să gândeşti!

261)   Singurul lucru ce te va ţine într‑o lucrare grea, e o bucurie interioară despre adevărul divin şi gândul unei răsplăţi viitoare. Dacă nu‑ţi găseşti plăcere în a săpa în Biblie, a gândi la ea, atunci nu vei reuşi: nu vei rămâne în amvon. Pentru că cei mai mulţi oameni nu vor să audă ceea ce le‑ar trebui. E greu să veghezi peste mereu aceeaşi oameni! Şi uneori singura bucurie va fi ceea ce‑ţi dă Dumnezeu din Biblie.

262)   Din toţi oamenii de pe pământ, predicatorii au cel mai mult nevoie de simţămintele, impresiile din cămăruţa de devoţiune (în singurătate). Predicatorii dacă vreodată ascultă la laudele altora şi se gândesc că sunt sfinţi datorită vorbelor lor, dacă devin obosiţi de predici în public şi pierd devoţiunea şi dacă‑şi dezvoltă obiceiul distructiv de a se ruga sau predica despre Hristos fără credinţă sau emoţii, atunci se îndreaptă spre ieşirea din lucrare. Pentru a preveni acest declin sunt şase lucruri necesare:

a)     1. să petreci mult timp în devoţiune

b)     2. să citeşti Scriptura

c)      3. meditaţie

d)     4. examinare de sine (auto‑cercetare: Eşti tu tot ce pretinzi altora? Asta e moartea predicatorilor ce n‑o fac!)

e)     5. rugăciune – să‑ţi faci un obicei constant de a vorbi cu Dumnezeu. Unii au darul (lucrarea) rugăciunii. Poate nu şi tu. Poate ai pe cineva ce se roagă pentru tine. Rugăciunea e acel suspin – e mai mult intensitate, e rezultatul acelei impresii de la Dumnezeu. Când te apropii mai mult de Dumnezeu impresia e mult mai lungă şi mai adâncă. Rugăciunea e născută, e spontană nu e ceva programat. Rugăciunea ar trebui să fie la fel de esenţială ca şi respiraţia şi când n‑o ai şi nu eşti conştient de sufocare eşti căzut.

f)        6. lăudarea lui Dumnezeu; exprimarea mulţumirii!

263)   Predicatorul trebuie să fie conştient de faptul ca el însuşi e iertat. Cu cât mai mult locuieşti asupra păcatelor tale mici, punându‑le împreună vei obţine un buchet, un munte de vină. Trebuie să ai mintea şi inima libere de vină pentru că doar astfel nu vei trata greşit pe oameni. Nu vei fi dur (sau îndurător) cu cine nu trebuie.

264)   Studiul e locul unde soldatul lui Hristos trebuie să‑şi forjeze armura, să‑şi întărească muşchii şi să‑şi antreneze agilitatea pentru bătălia lucrării. Pericolul nu e că te vei pregăti prea mult ci prea puţin!

265)   Helveţius a zis: Nu e rău să fii eroic, hotărât să rămâi în neştiinţă de multe lucruri în care oamenii îşi găsesc mândria. Nu te înrădăcina în lucrurile de divertisment care nu‑ţi trag inima la Hristos, chiar de‑ţi plac foarte mult.

266)   2Tes.3:14 – nu pierde timp cu oamenii nechibzuiţi, care nu vor să înveţe de la tine. „Vreau să mă întâlnesc cu cel care vrea să se întâlnească cu mine!”

267)   Trebuie să crezi că cel ce te‑a trimis nu doreşte să vorbeşti în van. Caută mântuirea celor ce te ascultă aşa cum faci pentru familia ta. Uită‑te pe tine pentru a nu se vedea altceva decât slava lui Dumnezeu şi mântuirea ascultătorilor tăi. Doar atunci vei tremura mai mult înaintea lui Dumnezeu şi mai puţin înaintea oamenilor.

268)   Niciodată nu da înapoi de la ce e bun, drept.

269)   Nu retracta nimic decât dacă e rău (Whitefield).

270)   Nu vorbi repede.

271)   Pregătirea precede predica.

272)   Cel ce n‑are nimic de spus, nu poate predica bine.

273)   Cele mai tari predici au fost cele expoziţionale: iei verset cu verset şi le arăţi oamenilor. Dar o astfel de predică trebuie să fie provocatoare de gânduri şi nu poate fi dacă nu te‑a făcut pe tine să gândeşti. Când gândeşti ceva până la capăt, nu le da concluzia de la început, ci condu‑i pe ascultători, prin etape, spre concluzie. Arată‑le lucrurile simplu pentru a rămâne uimiţi cu complexitatea ideii.

274)   Nimeni nu te poate învăţa să predici! E ceva viu! E ca o artă.

275)   Nu aştepta ca oamenii să creadă ceva ce nici tu nu crezi! Carnea negătită nu e apetisantă! Trebuie gătită! La fel predica. Nu le servi ceva ce ţi‑a trecut prin creier câteva secunde. Să‑ţi treacă prin inimă!

276)   Păcătosul simpatizând cu păcătosul nu aduce mântuire şi nici sfinţire.

277)   În predică poţi fi uns dar nu plin de Duhul Sfânt – e spre beneficiul altora şi detrimentul tău. Ungerea în Biblie înseamnă autoritate. Te va folosi pentru ce ştii, nu pentru ce eşti! Dar dacă e��ti plin de Duhul Sfânt întotdeauna eşti uns (ai ungerea). Dumnezeu poate binecuvânta lucrarea şi respinge omul.

278)   Omul are tendinţa să genereze atmosferă religioasă, sentimente religioase pe costul adevărului lui Dumnezeu! Să facă pe păcătos să simpatizeze cu păcătosul! Atenţie! Omul nu vrea să se supună adevărului, ci imaginaţiei lui. Ce folos să te rogi cu oameni care se tot pocăiesc şi sunt sub vină? Îi păcăleşti! Pretinzi că Dumnezeu face o lucrare pe care de fapt n‑o face!

279)   Io.8:32 – libertatea de vină; 2Cor.7:8,9 – bucuria lui nu era pentru că ei s‑au pocăit! Asta fac predicatorii azi! Se bucură când oamenii se pocăiesc ca rezultat al predicii lor – idolatrie! V.10,11 arată că nu trebuie să repeţi aceeaşi pocăinţă (pentru acelaşi vechi lucru) pentru că a fost rezolvată problema – asta face adevărul (Io. 8:32). Când apar asemenea predicatori, sunt oameni sinceri care vin în faţă să se pocăiască dar asta nu ajută. Ei se arată ca fiind spirituali (pentru că se recunosc aşa cum sunt şi, în plus, asta arată pe predicator ca fiind spiritual). Ei doar se pocăiesc şi pocăiesc mereu şi se recunosc înfrânţi, dar niciodată biruitori. Asta li se cere şi asta dau! De ce? Pentru că nici predicatorul nu are mai mult. Iac.4:3,4 – curvie spirituală; v.6 – Dumnezeu dă mai mult har; înseamnă că trebuie să aducem umilinţă. Sub Lege (cea care cauzează vină) problema se pune ce merităm sau nu – sub har e doar ceea ce nu merităm. Deci, problema aici e mândria! V.9 – ca rezultat a ce? A v.8: apropierii de Dumnezeu! Cum ne apropiem de Dumnezeu? Io.6:44,45 – prin învăţătură a adevărului! Dându‑ne doctrinei care duce la evlavie (1Tim.6:3), Cuvântului Său. Iac.4:11,12 – când ne facem noi judecători, hotărâm noi cum stau lucrurile (Ex.: eu ştiu că tu trăieşti în păcat şi dacă faci sau nu ce zic eu: ridică mâna, ridică‑te, ieşi în faţă, etc. – eu voi hotărî dacă tu eşti sau nu mântuit.)

280)   Lipsa de încredere arată necredinţă.

281)   Mântuirea e a vedea adevărul Evangheliei (a pricepe) – nu există în Biblie ideea de a‑L primi pe Isus în inimă.

282)   Mai bine să fii în biserică cu câţiva ipocriţi decât să fii în iad cu toţi ipocriţii.

 

Martyn Lloyd Jones, despre „Predicare”:

            Predica nu poate fi definită, dar când o auzi o recunoşti. Câteva ingrediente în predicare:

283)   1. Întreaga personalitate trebuie să fie implicată; întreaga persoană, inclusiv trupul.

Demostene (orator grec) spunea că cel mai important lucru în oratorie e acţiunea. Al doilea lucru important in oratorie e acţiunea! Al treilea lucru important in oratorie e acţiunea! Predica cu efect implică acţiune.

284)   2. Să ai simţul autorităţii.

Să nu fi apologetic (să nu cauţi să iei apărarea). Să nu laşi impresia că vorbeşti pentru că te lasă alţii să vorbeşti. Eşti acolo pentru a declara anumite lucruri, eşti trimis de Dumnezeu. Aceasta nu e încredere în sine ci înseamnă a fi sub autoritate. Autoritatea lui Isus era în faptul că se afla sub autoritatea Tatălui. Permisul de predicator vine din chemarea Sa dumnezeiască. Fără simţul autorităţii se va pierde puterea de a atrage. Sutaşul (Lc.8) s‑a încrezut în Isus pentru că şi‑a dat seama de autoritatea Lui. În şcoala lui Isus cel mai mare, e robul tuturor. Cel mai mare predicator nu e umilit când slujeşte altora.

285)   3. Să ai un element al libertăţii.

Nu poţi neglija pregătirea predicii. Cel ce nu studiază nimic, nu dă nimic. Predicatorul să fie liber în propovăduirea lui, să nu fie legat de pregătirea lui (schiţa făcută mai înainte). Să fie deschis la o inspiraţie spontană. Când predici nu contează schiţa, ci să fii deschis. Acum e momentul să mă disciplinez în gândire. Predicarea e o activitate sub influenţa şi puterea Duhului Sfânt. Pregătirea nu se încheie când predicatorul îşi încheie pregătirea schiţei predicii. Cele mai bune gânduri sunt date când predici.

286)   4. Elementul de schimb…

În timp ce propovăduieşte, predicatorul trebuie să primească ceva de la oamenii lui Dumnezeu, de la adunare. Există un element de schimb. Ei răspund la ceea ce zici tu în timp ce predici. Predicatorul nu e ca televizorul: dă şi nu primeşte. Când predici poţi fi uimit de ce se întâmplă. Poate vor fi propoziţii neterminate, cuvinte pocite, lucruri care vor fi criticate, dar să nu te intereseze astea; ele oricum vor exista fie că predici STAS, fie nu! Predica ta trebuie să facă ceva oamenilor. Noi vrem puterea Duhului Sfânt în predică, dar nu cerem controlul Duhului Sfânt. Predica e ca şi viaţa: nu ştii ce se va întâmpla. Să fii întotdeauna liber, nu te ţine strâns de schiţă căci vei pierde călăuzirea.

287)   5. Seriozitatea

Să fii serios cu ce faci ca un chirurg care face o operaţie foarte delicată. Să vorbeşti pentru Dumnezeu, nu ce‑ţi place ţie! Să vorbeşti despre condiţia unor oameni, să avertizezi. Trebuie să fii conştient că viaţa omului trece repede. Tinerii se gândesc doar la „azi” şi nu văd că timpul trece. Richard Baxter: „Am predicat ca şi cum nu eram sigur c‑am să mai predic vreodată. Am predicat ca un om pe moarte, unor oameni pe moarte.” Viaţa trece: mereu apar oameni noi, circumstanţe noi şi fără să‑ţi dai seama, te‑ai dus! Despre un predicator se spune că înainte să scoată un cuvânt, oamenii începeau să plângă în tăcere. Asta pentru că era serios, era în prezenţa lui Dumnezeu. Avea efect înainte să predice pentru că stătea mult cu Domnul. Trebuie să stai mult cu Domnul pentru a putea aduce ceva oamenilor.

288)   6. Predicatorul nu trebuie să fie plictisitor niciodată.

Sunt predicatori plictisiţi de Biblie, de aceea, ei vor plictisi pe ascultători. Ca să evite acest lucru, ei caută tot felul de povestioare care să aducă viaţă şi emoţii în mesajul lor.

289)   7. Zelul

Acesta previne faptul de a fi plictisitor. Predicatorul trebuie să dea impresia că însuşi el a fost prins de ceea ce predică. Poţi să te prefaci, să faci actorie, dar Duhul Sfânt nu va aduce mărturie. Dacă tu nu eşti prins de mesajul tău, nimeni nu va fi prins. Profeţii vorbeau de vin nou: gata să bufnească, adică este energie, este un interes pentru oameni. Unii predicatori se pare că sunt separaţi de ce spun, nu sunt posedaţi, inspiraţi de ceea ce spun. Ieremia a spus că predica e ca focul în oasele tale. Când nu e foc, nu o să stârneşti nici un foc. Când Isus a spus: „Veţi fi martori” (F.A.1:8), vorbea cu predicatorii (în F.A.2, ei predicau). Nu toţi au vorbit în limbi, ci doar cei 11 apostoli. Un predicator ar trebui să fie tot timpul un martor. Nimic nu e mai mort ca un predicator care dă impresia că nu e implicat.

290)   8. Căldura

Dacă e căldură în suflet vor fi lacrimi în ochi: căldura ridică apa şi produce umezeală. Pavel a plâns adesea când a predicat, a fost mişcat la lacrimi. Emoţia asta, căldura, face interacţiunea cu oamenii, face acel schimb (vezi punctul 4); transmite că există o atingere intimă.

291)   9. Urgenţa

Predicatorul trebuie să fie totdeauna „urgent”. Trebuie să fim iuţi pentru că viaţa e scurtă. Doctorii se grăbesc să facă ceva când un om e pe „ducă”; noi nu dăm doar indicaţii, ci facem operaţii pe suflet. Nimic nu e mai urgent ca mântuirea oamenilor. Dacă nu ştii nimic despre simţul urgentului, nu ştii ce înseamnă adevărata predică. Mesajul Evangheliei nu poate fi amânat. În mijlocul vieţii, noi suntem în moarte. Noi nu încercăm să‑L grăbim pe Dumnezeu pentru că nu reuşim, şi dacă Îl împingi poate nu vine deloc, şi dacă nu‑L aştepţi, te depărtezi. Totuşi, trebuie să avem simţul urgentului. Noi vorbim între timp şi veşnicie. Deoarece mesajul e urgent, atunci:

292)   10. Predica trebuie să fie convingătoare.

Predicatorul nu trebuie să spună adevărul cu indiferenţă. Noi trebuie să‑i conducem pe oameni la adevăr. Noi vrem să le mişcăm sufletele, să le luăm cu noi. „A iubi să predici e una, a iubi pe cei cărora le predici e alta!” Absenţa milei nu va produce mesaje care să convingă. În predica adevărată există un element viu: mila. Ea este inima predicii. A contempla lucrul ce l‑a făcut Dumnezeu în Hristos pentru noi, suferinţa implicată şi măreţia dragostei lui Dumnezeu pentru noi, asta produce milă. Predica are o calitate de a topi. Un actor poate să prezinte asta, dar e un impostor. Dar când dragostea lui Dumnezeu e vărsată în inimă, e patos inevitabil, e mila ce se arată prin personalitate, emoţia. Uneori dispreţuim marile adevăruri (doctrine), şi punem accentul pe emoţii: poveşti, poezii. Doctrina trebuie să fie împletită cu mila. Noi trebuie să fim mişcaţi profund, să vezi oameni mişcaţi până la lacrimi prezentând pe Hristos. În Romani 11, ultimele 6 versete sunt pline de emoţie. E vorba de sentiment nu de sentimentalism (dulcegărie). Un om trebuie să fie mişcat de adevăr, de ceea ce înţelege.

293)   11. Puterea

Adevăratul predicator e Dumnezeu în acţiune; acesta e omul folosit de Dumnezeu. 1Cor.2:4 e predica. Diferenţa dintre o predică scrisă pe hârtie (prezentare teologică, tratat, etc.), şi o propovăduire adevărată (acţiunea de a predica) e puterea. Adevărata predică înseamnă să combini două lucruri: a avea predica bună (mesajul) şi propovăduirea ei prin personalitatea mea, fiinţa mea. Trebuie să ai lumină şi căldură. Trebuie să ai în tine predică (mesaj) şi predicare (propovăduirea). Predica e teologie în flăcări. O doctrină care nu ia foc are ceva greşit în legătură cu ea şi dacă nu e ceva greşit cu ea, atunci greşeala e în înţelegerea predicatorului. Doctrina cauzează focul. Adevărul real ce are efect e Hristos. Predica trebuie să dea un simţ al lui Dumnezeu şi prezenţa Lui. Noi putem avea prezenţa lui Dumnezeu într‑un duh de închinare, dar prezenţa Sa vine prin predică, nu prin programe. Marii predicatori nu sunt niciodată mulţumiţi cu ce au predicat dar nu de opresc din a predica – atunci se apropie mai mult de adevărata predică.