Predicatorul şi predica

Note de curs

Idei de la fr. Mark Landolt

 

   1)   E bine să ai continuitate în vorbire; să nu te opreşti pentru a‑ţi aduna gândurile.

   2)   E bine să ai contact vizual cu sala; să priveşti pe om în ochi (dacă te intimidează, priveşte‑le fruntea).

   3)   Când predici, tu ai autoritatea pentru că predici Cuvântul lui Dumnezeu. Ce spui tu e cel mai important lucru din lume. Dumnezeu a ales predica.

   4)   Predica se învaţă prin:

a)     practică (exerciţiu, experienţă) = profesionist, sau

b)     putere.

i)        Profesionistul (adică cel pentru care predicarea este o meserie) nu are putere în predică.

   5)   E diferenţă între:

a)     puterea convingerii şi

b)     convingerea (cercetarea) Puterii.

   6)   Să ai în inimă spiritul mesajului, în sufletul tău. Dacă mesajul nu te atinge pe tine, nu poate atinge nici pe alţii.

   7)   În predică e un simţ al răspunderii, al importanţei: ce spui tu poate hotărî unde va petrece veşnicia un om.

   8)   Să ai în minte sensul mesajului; să înţelegi ce vrei să spui, altfel nu lămureşti pe nimeni. Să ai scopul mesajului în centrul ţintei. Să nu cauţi să impresionezi mintea cuiva, sau să gâdili urechile ci să predici pentru inima omului lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu.

   9)   Când tu vei fi cercetat de ceea ce spui şi încălzit în emoţiile tale de Dumnezeu, atunci te vei putea goli prin Duhul Sfânt în  inimile celorlalţi prin personalitatea ta.

10)   Poţi lua exemplu de la alţi predicatori, dar numai Dumnezeu va putea să te facă să predici prin personalitatea ta. Dumnezeu nu trebuie să‑ţi schimbe personalitatea ci doar să te controleze. Pe Dumnezeu nu‑L interesează că tu nu poţi predica la fel ca altul ci El vrea să te folosească prin personalitatea ta.

11)   Să ai încredere în ce spui. Tinerii nu au încredere în ei (stăpânire de sine, a situaţiilor) pentru că sunt mai mult preocupaţi cu ei decât cu Dumnezeu. Astfel, cunoşti neajunsurile tale în loc să cunoşti puterea lui Dumnezeu.

12)   Să fi natural în mişcări dar să controlezi orice gest care ar putea să distragă atenţia ascultătorilor.

13)   Nu poţi judeca întotdeauna după reacţiile oamenilor. Nu judeca după aparenţele exterioare pentru că nu poţi şti clar care este influenţa celor spuse de tine în interiorul oamenilor. Tu fă‑ţi partea ta şi lasă‑L pe Dumnezeu să‑Şi facă partea Lui iar publicul pe a lui (alegerea).

14)   Nu căuta ceva complicat ci dă oamenilor numai ceea ce‑ţi dă Dumnezeu.

15)   Mesajul de evanghelizare trebuie să fie atât de simplu încât şi un copil să înţeleagă.

16)   Mulţi oameni nu gândesc iar cei ce gândesc o fac pentru timp scurt. De aceea, fi concis.

17)   E răspunderea oamenilor să recepţioneze mesajul dar e răspunderea noastră să‑l facem uşor de primit, plăcut de primit, atrăgător.

18)   Predica e treabă serioasă: dacă falimentăm în asta vom avea sângele oamenilor pe mâini.

19)   Cu cât mai neajutorat te vezi cu atât ai mai multe şanse să fie bine.

20)   Dumnezeu este un foc mistuitor. De aceea, ce e Dumnezeu în tine va stârni focul în ascultător.

21)   Fii tu însuţi:

a)     nu‑ţi fă griji despre făţarnici dar,

b)     asigură‑te că Dumnezeu este în ceea ce spui.

22)   Uneori poţi numi pe cineva pe nume din adunare, când predici.

23)   Să le dai timp la oameni să gândească la ce spui când spui ceva cu putere.

24)   Să foloseşti versete sau gândul scripturii. E bine să citezi din memorie pentru că astfel au mai multă putere.

25)   Să existe seriozitate în predică.

26)   E diferenţă între predică şi devoţiune. Să nu‑ţi devină predica devoţiune. Uneori avem nevoie de devoţiune, dar la timpul ei.

27)   Nimeni nu te va înţelege, decât oamenii lui Dumnezeu.

28)   Să ai inimă de servitor; oricine poate fi popular (renumit), distractiv, să‑i facă pe oameni să răspundă (controlându‑i prin emoţii). Dar e important ca acolo să se audă glasul Păstorului, nu al tău. El nu va concura cu tine. Iuda a fost în competiţie cu Domnul Isus.

29)   Fă‑ţi un obicei din a corecta greşelile pe care le‑ai făcut.

30)   Versetul pe care‑l predici trebuie să fie deschis pentru tine; Cuvântul să‑ţi cauzeze simţământ. Trebuie să facem pe om să simtă înainte de a crede:

a)     Ilie cu învierea băiatului: l–a încălzit întâi

b)     Ef.4:19 - oamenii au pierdut orice simţire

c)      Rom.2:4 - bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă

i)        Simţământul e natural (e în om, atunci caută‑l)

31)   Ceea ce predici, să fie mesajul tău.

32)   Avem tendinţa să judecăm pe păcătoşi înainte să încercăm să‑i ajutăm.

33)   Şi tu să te incluzi în predica ta; nu fi acuzator ci fi de‑al lor; tu nu eşti special, nu prin meritele tale eşti mântuit şi predicator. Hristos a zis: „Fără mine nu puteţi face nimic.” Noi ne gândim mai mult la „să facem” decât la Hristos. Tot ce eşti şi tot ce ai e de la Dumnezeu, prin meritele lui Hristos. Atunci să avem acel simţământ al iertării.

34)   Predica e Cuvântul lui Dumnezeu rostit prin personalitatea ta.

35)   Hristos era prietenul păcătoşilor!!!

36)   Dacă eşti invitat să predici pe neaşteptate şi nu ai nici un mesaj pregătit, vorbeşte despre Hristos.

37)   Trei lucruri importante de ţinut în minte pentru predică:

a)     1. Scopul predicii e slava lui Dumnezeu:

i)        nu să câştigi suflete,

ii)      nu să schimbi vieţi,

iii)    nu să acuzi pe oameni.

(i)     Dacă tu‑L slăveşti pe Tatăl, el va corecta copiii bisericii (mama). Dacă mama îi corectează nu va avea efect. Mama să‑L slăvească pe Tatăl: El nu face rău, El e bun, etc..

b)     2. Temelia predicii (baza) e crucea lui Hristos - 1Cor.2:2; 1:23. Crucea, subiectul predicii, este umilinţa predicatorului pentru că este o nebunie pentru intelectuali, o înţelepciune a prostului.

c)      3. Darul predicii e puterea Duhului Sfânt. Înainte de a primi darul Duhului Sfânt El a spus: „Smeriţi‑vă sub mâna tare a lui Dumnezeu” (1Pe.5:6). Nu poţi inversa ordinea acestor lucruri. Unii încearcă să‑şi prezinte umilinţa lor pentru a‑şi întări mesajele.

38)   Mulţi vorbesc doar din cele patru Evanghelii pentru că acolo sunt poveştile.

39)   Sunt două pericole:

a)     bizuirea pe sine

b)     înălţarea de sine

40)   1Cor.2:4 – noi nu înduplecăm ci îi îndemnăm pe oameni la Hristos! A‑i face pe oameni să le fie milă de ei nu‑i bine. Chiar cei mântuiţi nu vor fi de folos bisericii când se auto‑compătimesc! Observaţi: întâi e dovada Duhului şi apoi puterea. Dovada Duhului e a le deschide ochii oamenilor prin adevărul pe care‑l spui. E un potop căruia păcătosul nu i se poate opune. Apoi puterea e să fie născut din nou. Motivul pentru care e nevoie de dovadă şi putere e pentru ca credinţa celor ce ascultă să fie bazată pe Dumnezeu.

41)   Slava lui Dumnezeu se află în creaturile care se supun de bună voie.

42)   1Pet.4:10,11 – Când predici Cuvântul bazat pe puterea lui Dumnezeu, rezultatul va fi slava lui Dumnezeu.

43)   Cuvântul lui Dumnezeu şi puterea lui Dumnezeu vin din ungerea Duhului. Unii predicatori nu sunt unşi, nu au primit ungerea Duhului. Sunt două lucruri:

a)     Cuvântul Duhului

b)     Ungerea Duhului

44)   Când e smerenie, Dumnezeu va primi slava.

45)   Tu trebuie să‑l slăveşti pe Dumnezeu înainte de a vedea slava lui Dumnezeu în biserică - 1Cor.15:10; Rom.15:18.

46)   Cinci lucruri ce trebuie făcute înainte de predică, în timpul predicii şi după predică:

a)     1. Revendică Io.15:5 – fără Domnul nu poţi face nimic. Recunoaşte asta (memorie slabă, îndoială, lipsă de dragoste pentru oameni, nu pot deschide urechile oamenilor, etc.).

b)     2. Roagă‑te pentru ajutor – putere, memorie, conţinut în predică, dragoste – Ps.50:15.

c)      3. Încredere – Nu doar: „Ştiu că Dumnezeu poate.” ci pretinzi – Ps.40:17 – te încrezi în ceva clar. Să nu fi generalist ci clar, specific.

d)     4. Te porţi (acţionezi) cu încredere că Dumnezeu Îşi va împlini Cuvântul.

e)     5. Mulţumeşti lui Dumnezeu la finalul mesajului.

47)   Orice lucru din jurul tău (inclusiv citirea Bibliei) trebuie să pătrundă prin cap în inimă transformându‑se în mesaj.

48)   Io.8:1-3 - Fariseii transformă Învăţătorul şi elevii în Judecător şi tribunal iar ei sunt poliţia, acuzatorii (băieţii buni). Apoi încep să discute de Moise şi Lege. Adică tot ei sunt şi avocaţii (ei sunt cei ce fac binele). Femeia e acuzatul (ea e cea rea) care e atât de rău că merită moartea, e păcătosul. Deci, conform acestei gândiri a fariseului sunt două feluri de oameni - foarte buni sau foarte răi:

a)     unii atât de buni că Dumnezeu nu‑i va duce în iad şi care au dreptul să‑i acuze pe alţii,

b)     cei răi, care merită iadul.

i)        Aceşti foarte buni oameni (care nu sunt aşa răi ca curva) îl forţează pe Domnul Isus să fie judecător. Tu dacă te crezi mai bun ca beţivul etc., eşti la fel ca el. Nu te interesa de ipocrit, Domnul deja arată cu degetul spre persoană scoţându‑l din imagine. Atunci eşti tu ca curva? Nu? Atunci eşti complice, echivalent cu bărbatul care a curvit cu femeia. Aşa sunt cei mai mulţi oameni: „Nu sunt aşa rău ca curva dar nici aşa de bun ca fariseul.” Ipocritul nu are nădejde. Curva e deja în cer dar acolo nu este acela care nu‑i prea rău pentru a se pocăi dar nu‑i prea bun pentru a‑şi spune creştin.

49)   Trebuie să‑ţi dezvolţi obiceiul de a face predici după personalitatea ta şi după felul tău de a gândi – cum vezi tu lucrurile.

50)   Vei avea lucruri pe care le vei lua de la alţi predicatori.

51)   Predica ta trebuie să fie o singură idee clarificată!

52)   Predica e personalitate: fii tu însuţi – nu încerca să adopţi personalităţile altora.

53)   Dacă furi predica altuia puneţi personalitatea ta în ea.

54)   Înţelegerea ta e dincolo de experienţa ta. Când experienţa va prinde din urmă înţelegerea vei avea putere în predică.

55)   E periculos să sacrifici doctrina sănătoasă de dragul de a obţine un rezultat spiritual.

56)   Uneori dorim un lucru atât de mult încât nu vedem pericolul ce se apropie: Un câine aleargă cu viteză să traverseze strada şi nu observă maşina care îl va lovi pentru că se uită fix la ceva de pe partea cealaltă.

57)   Hristos şi Pavel au predicat doctrină.

58)   Dumnezeu îţi arată greşeli în alţi predicatori nu pentru a‑i judeca ci pentru ca tu să‑ţi dai seama de tendinţa care există în tine şi se îndreaptă spre aceleaşi greşeli. Să nu‑l judeci pe acela care greşeşte – nu‑l pune sub lege ci priveşte‑l prin har, altfel s‑ar putea întâmpla ca tu însuţi să cazi în aceeaşi greşeală.

59)   Instrumentul este mult mai important ca lucrarea. A forma un om credincios e mai de folos decât o săptămână de evanghelizare. Dumnezeu caută un om care să‑i aducă slavă.

60)   Eşti un lucrător bun atunci când ştii ce ştii şi ştii pe Cine ştii.

61)   În predica de evanghelizare nu predica 50 de minute pe alte chestii şi 5 minute de evanghelizare pentru că puterea e în Evanghelie – Rom.1:16. Să iei mesaje ca Naaman, femeia la fântână, etc., nu Boa Constrictor şi alte bazaconii. Altfel, toţi vor fi mişcaţi la invitaţie pentru că nu vor să meargă în iad; ei vor zice „Da“, vor veni în faţă dar nu au înţeles Evanghelia.

62)   E important să predici cu puterea Duhului Sfânt şi urmând pe Duhul Sfânt pentru că mântuirea e lucru cu greutate – a costat viaţa Domnului Isus adică pe Dumnezeu!!!

63)   Trebuie să ai ungerea Duhului Sfânt.

64)   Trebuie să existe seriozitate în predicare – să nu gândeşti că dacă doar spui cuvintele care trebuie, Dumnezeu le va împuternici. Dumnezeu nu e obligat să dea cercetare prin fire dacă tu ai apăsat pe buton. Oamenii nu iau predica în serios. Predicatorul e cea mai importantă persoană din lume pentru că Dumnezeu a ales nebunia predicării. Nu ai vrea ca un doctor să te opereze dacă s‑ar pregăti pentru operaţie atât timp cât te pregăteşti tu pentru o predică! Care operaţie e mai importantă? Cea spirituală!

65)   Trebuie să te asiguri că ai bucurie la studierea Cuvântului – altfel nu trebuie să fii predicator. Unii nu se bucură de lucrul lor. Un astfel de om nu se bucură de oamenii săi decât dacă ei fac ce zice el. Dacă guvernul nu e bun avem suferinţă până la schimbare, dar dacă un predicator nu e bun suferinţa este veşnică. 1Cor.1:21 – Dumnezeu mântuieşte oamenii de la ruină veşnică prin predică. 1Cor.2:15,16 – e predica noastră şi cugetul lor: Pentru unii e o mireasmă a vieţii şi pentru alţii mireasmă de moarte. Predica noastră scoate asta la iveală.

66)   Cel mai bun lucru de făcut e să intrăm în lumea reală: vizite la spital, la cei bolnavi de cancer, case cu soţi beţi, etc. şi asta nu‑i nimic pe lângă iad. Pentru asta a suferit Hristos. Pavel zice: Cine e de ajuns pentru aceste lucruri? El şi‑a dat seama de propria sa insuficienţă, neajutorare. Devine serios când îţi dai seama că aceşti oameni se vor întoarce în casele lor şi singurul lucru ce‑l vor duce cu ei e ceea ce le‑ai dat tu! Petre hrăneşte‑Mi oile!

67)   Nici un predicator nu poate să arate că e deştept şi totodată să arate că Domnul Isus este abil să mântuiască.

68)   Noi trebuie să avem ceva care să‑i schimbe pe alţii. E o diferenţă mare dacă ceea ce sunt eu te expune pe tine faţă de atunci când eu expun (prin vorbe) ce eşti tu.

69)   Predica e serioasă pentru că ea expune tot ce nu e Dumnezeu, ce nu e Hristos şi orice astfel de lucru e condamnat, e de la Diavolul, de la Adam. Când Hristos a expus tot ce era Dumnezeu s‑a văzut şi ceea ce nu e Dumnezeu. Noi arătăm gândurile lui Dumnezeu şi arătându‑le se va vedea tot ce nu e gândul lui Dumnezeu şi apoi apare conflictul dar nu între noi şi oameni, ci între gândul oamenilor şi gândul lui Dumnezeu. Aducem pe oameni şi pe Dumnezeu în bătălie: voia ta sau voia Lui, iad sau rai. Nu e ceva fizic, ci cuvinte. Totul se învârte în jurul cuvintelor. Cuvântul lui Dumnezeu se va bate cu cuvântul oamenilor. Îi lăsăm pe oameni să se lupte cu Dumnezeu, cu Cuvântul Său.

70)   Se pare că râsul a înlocuit pocăinţa în scopul predicării multor predicatori. Râsul arată că oamenii te plac; înseamnă că i‑ai mişcat, ai ceva putere. Nu ofensezi pe nimeni, distrezi sau spui poveşti uşoare.

71)   Câteva lucruri care ar trebui să impregneze predica:

a)     1. adâncimile păcatului

b)     2. sfinţenia lui Dumnezeu

c)      3. pericolul iadului

d)     4. nevoia pentru inimi frânte

e)     5. beneficiile mântuirii

72)   Mulţi predicatori vorbesc de nevoia de o trezire şi apoi cultivă o atmosferă în care trezirea nu poate veni.

73)   Un tânăr poate identifica problemele dar rareori are puterea de a le rezolva. Până vei avea puterea de efect rămâi rezervat, nu scoate problemele în evidenţă. Nu te avânta în luptă până nu eşti înarmat. Predicatorul trebuie să identifice problemele dar şi să le soluţioneze.

74)   Predicatorul cu caracter, un bun predicator, nu e deranjat de bârfele împotriva lui.

75)   Seriozitatea produce treziri şi trezirile sunt caracterizate de seriozitate, solemnitate. Predicatorii greşesc când vor să alunge atmosfera de solemnitate şi tăcere în biserică cu „o cântare”, „o rugăciune”. Spurgeon a spus că trebuie să învingem această tendinţă. Fil.3:18 – seriozitate.

76)   Este diferenţă între bucuria din inimă şi uşurătate.

77)   Inima frântă o ai atunci când ai lacrimi pentru cei ce sunt împotriva crucii – Fil.3:18.

78)   Atenţie: Poţi fi serios fără ca inima ta să fie acolo: actorie.

79)   Pentru seriozitate şi bucurie în predică:

a)     1. Luptă‑te pentru o sfinţenie practică, serioasă şi cu o inimă plină de bucurie în fiecare zonă a vieţi tale. Nu poţi să fii în amvon ceva ce nu poţi fi acasă.

b)     2. Fă‑ţi viaţa ta, în special cea de studiu, o viaţă de părtăşie constantă cu Dumnezeu în rugăciune. Mireasma lui Dumnezeu nu va sta pe o persoană care nu stă în prezenţa lui Dumnezeu. Trebuie să ai un obicei devoţional. Ceea ce omoară un om al lui Dumnezeu e lipsa obiceiului de devoţiune cu Domnul. Nu tot timpul să studiezi, sau să faci predici.

c)      3. Să citeşti cărţi scrise de cei care sângerau Biblia dacă erau tăiaţi – serioşi până la sânge cu Dumnezeu: Bunyan, Owens, Watson, etc. Multe cărţi în România sunt tipărite de cei care dau bani la organizaţii!

d)     4. Trebuie să gândeşti la moarte. Baxter: „Eu predic ca un om pe moarte unor oameni pe moarte”. Nu gândi la moartea altora ci a ta! Ce‑ai făcut? Ce ai? Ce ai dat la alţi? etc. Ai dat totul? Ai fost o binecuvântare? Calea spre putere e prin cruce. E mai multă dovadă de spiritualitate la o persoană care doreşte să fie răstignită decât la una care vrea puterea lui Hristos.

e)     5. Trebuie să iei seama că judecata ta va fi mai grea ca a altora – Iac.3:1; Evr.13:17; F.A.20:26,27. Pavel a spus: Sunt nevinovat de sângele oamenilor. Era aşa pentru că el a predicat oamenilor adevărul. Dacă nu predici aşa cum îţi zice Dumnezeu vei avea pe mâini sângele unor suflete.

f)        6. Să iei aminte la exemplul lui Hristos. El a fost bun, gentil, amabil, „prieten al păcătoşilor” (mâncăcios, băutor), obişnuit cu suferinţa. Niciodată n‑a predicat cu nepăsare. Copiii i‑au stat în braţe, femeile l‑au ascultat şi totuşi El a descris iadul şi a vorbit de el cel mai mult în Biblie.

g)     7. Trebuie să tânjeşti cu toată puterea ta să‑L cunoşti pe Dumnezeu şi să te smereşti sub mâna Sa puternică. Trebuie să te urci pe munte la Dumnezeu în cer şi apoi să te cobori în iad să‑i iei de acolo şi să le fii ghid spre Dumnezeu. Cu cât e mai real pentru tine cu atât mai mult poţi face real pentru alţii.

80)   Mat.13:18–23,37,38 – Pilda semănătorului. În v.19,20,22,23, sunt arătate 4 feluri de pământuri care descriu patru feluri de inimi (se poate compara şi cu Io.4):

a)     1. inima plină de prejudecată e moartă, poţi semăna dar nu creşte.

b)     2. inima plină de probleme, îmbolnăvită – caută cura doar pentru binele ei – nu o deranjează sursa problemelor ci doar simptomele. Aceşti oameni aud dar nu sunt transformaţi. Nu au rădăcină în ei, şi de aceea sunt ofensaţi când vin necazurile. Aceştia sunt oameni care nu primesc şi nu învaţă principiile – de aceea nu sunt perseverenţi. În măsura în care creşti interior, vei creşte şi în exterior (nu mai mult în exterior faţă de interior). Ef.3:17; Col.2:7 – înrădăcinaţi în dragoste.

c)      3. spini – inimă împărţită, plină de plăceri – vrea în cer cu plăcerile iadului. Plăcerile lumii viitoare nu au influenţă. Obs: aici nu sunt roade. Aceste plăceri sufocă Cuvântul.

d)     4. inimă pregătită că creadă, dedicată, ea nu interferă cu creşterea seminţei – ştie că fără sămânţă va rămâne stearpă. Nădejdea ei e în creşterea seminţei.

81)   Când lucrezi la o predică sunt trei lucruri necesare:

a)     1. rugăciune pentru viziune

b)     2. gândire

c)      3. organizarea gândurilor

82)   Trebuie să fie trei lucruri în predică:

a)     1. prezentarea problemei; care e ea, cum se manifestă, de unde a venit.

b)     2. aduci soluţia; de unde vine, cum funcţionează, cum o primeşti.

c)      3. rezultatul; ce se întâmplă când soluţia e aplicată.

d)     Exemplu:

i)        1. păcatul

ii)      2. mântuirea

iii)    3. siguranţa

83)   Poţi avea toate seminţele dar dacă inima nu e corectă, nu vei produce nimic. Ţine un ochi mereu pe inimă. Dumnezeu caută o inimă prin care să se verse spre alţii. Să te expui lui Dumnezeu. Mergi în oraş şi priveşte pe oameni şi gândeşte cum le‑ai vorbi! Cum le atragi atenţia? Ce ai tu să le dai? Ce ai tu să vrea ei? Expune‑te pe tine problemei şi dă‑ţi seama că dacă Dumnezeu nu face ceva cu tine, prin tine, pentru tine, atunci aceşti oameni n‑au nici o şansă cu tine! Dumnezeu caută un candidat; nu îl interesează şi nu e impresionat cu inteligenţa ta, seriozitatea ta, isteţimea ta, umorul tău, etc.. El vrea inima ta ca să poată s‑o zdrobească, s‑o sfărâme, s‑o calce în picioare, s‑o scuipe, etc.. O inimă care spune adevărul în dragoste, care iubeşte. De aceea, expune‑te nu doar la probleme ci şi lui Dumnezeu pe tronul Său.

84)   Nu predica de peste tot, fără ţintă, alergând către niciunde. Să ai un gând.

85)   Sunt trei feluri de seriozitate:

a)     cum o femeie ascultă bârfa alteia

b)     un om care are infarct

c)      un chirurg care operează.

d)     Noi trebuie să o avem pe a treia.

86)   Nu folosi Biblia pentru a‑ţi aroma predica. (să nu faci întâi ideea, mesajul tău şi apoi să cauţi orice ca să se potrivească.)

87)   Evanghelia nu se predică la finalul predicii. Îţi trebuie timp ca s‑o prezinţi.

88)   Cei îmbrăcaţi bine sunt mai ruşinoşi iar cei simpli sunt gata să facă orice pentru a primi ceva ajutor. De aceea se ridică la invitaţie chiar dacă nu pricep Evanghelia. Ei trăiesc în umilinţă şi nu le e greu să învingă umilinţa de a se ridica. Când Evanghelia va fi predicată tot felul de oameni vor ieşi.

89)   Când spui că „toţi suntem păcătoşi” e bine să explici în aşa fel încât orice om să‑şi dea seama că şi el e păcătos. Sursa fericirii noastre nu e faptul că El ne aşteaptă sus acolo (asta e o încurajare pentru umblarea credinciosului), ci faptul că păcatele noastre sunt iertate acum. Păcătosul nu e preocupat de viitorul său ci de prezent; oamenii vor ceva acum; plăcerea păcatului ţine omul în lanţ acum. Trebuie să arătăm păcatul foarte, foarte urât acum. De aceea, când predicăm, îl ţinem pe ascultător sub Legea lui Dumnezeu şi‑l fierbem în suc propriu şi apoi îl eliberăm în harul mântuirii. Să prezentăm mântuirea ca ceva extraordinar pentru prezent nu ca un comunist promiţând pentru viitor, folosind cuvinte mari. Simţământul vine din gândurile pe care le faci să apară în mintea ascultătorului prin Cuvântul lui Dumnezeu rostit de tine.

90)   Sunt predicatori care au lumina dar nu sunt lumină – Ier.10:21.

91)   Să nu fi mai mult preocupat de prezentare decât de adevărul Scripturii ce‑l zici. Important e ca tu să fii mişcat de adevărul acela şi exprimarea ta să fie rezultatul seriozităţii din inima ta. Nu încerca să‑i faci pe ei să fie serioşi despre ceea ce spui tu ci tu să fii serios despre ce ai în inimă. Când Duhul Sfânt te îndeamnă la predică nu mai eşti conştient de aparenţele exterioare; deci astea nu ar trebui să te influenţeze.

92)   Avem o tendinţă mai mare de a greşi decât de a face bine.

93)   Să nu expunem dragostea lui Dumnezeu înainte ca păcătoşii să fie în stare să o înţeleagă! Ascultătorii trebuie să vadă că sunt păcătoşi şi că au nevoie de ea! Să realizeze gravitatea situaţiei în care se află şi marea nevoie pe care o au de a primi dragostea lui Dumnezeu. Vestea bună, e bună doar pentru cei ce au nevoie de ea! Să‑l aduci pe păcătos sub presiune şi după ce e bine umflat cu conştienţa vinei păcatului său îl înţepi cu dragostea lui Dumnezeu.

94)   Ca predicator trebuie să te dai Cuvântului şi meditaţiei şi te desparţi de predicatorii care nu sunt interesaţi de asta. Desparte‑te de oamenii pe care Dumnezeu nu‑i caută.

95)   Noi trebuie să fim exemple dar să fim conştienţi de neputinţa noastră şi că exemple putem fi doar prin Hristos – altfel îi punem pe oameni sub lege: fă ca mine, zi ca mine, etc.. Când Hristos trăieşte activ în noi nu vei mai sublinia ce fapte bune faci tu ci doar ceea ce Dumnezeu poate face (potenţialitatea Sa). Contactul între slăbiciunea ta şi puterea Sa e credinţa în Domnul Isus Hristos.

96)   Cu cât devii mai serios, cu atât vezi problema mai bine şi cu cât eşti mai conştient de problemă cu atât mai mult te vei arunca spre Dumnezeu ca unica speranţă.

97)   Puterea e răspunderea lui Dumnezeu dar a rămâne credincioşi este răspunderea noastră.

98)   Să nu consideri că oamenii ştiu ce spui tu şi să articulezi cuvintele. Să spui Cuvântul, pentru că El lucrează.

99)   Întâi să prezinţi ce a făcut Dumnezeu şi apoi ceea ce Dumnezeu cere de la om.

100)   Trebuie să fii familiarizat cu mesajul tău.

101)   Să nu ai ceva în mână când predici – oamenii se vor uita la pixul tău şi vor fi distraşi; poţi însă avea Biblia în mână.

102)   Să nu discreditezi pe unii (de ex. fetele) pentru că le vei da posibilitatea să nască prejudecăţi în mintea lor şi ei nu vor mai asculta Evanghelia; pentru ei nu mai contează ce mai spui după aceea; nu te mai aud. Vrem să‑i aducem sub condamnare dar nu să‑i întărâtăm împotriva mesajului.

103)   Să‑ţi explici gândurile; ex: să faci pe om să priceapă care a fost vina lui aşa încât Dumnezeu a fost nevoit să facă ceva, să dea o soluţie.

104)   În predică e nevoie de inflexiunile vocii.

105)   Să‑ţi exprimi simţămintele, personalitatea ta trebuie să fie implicată în predicare. Nu să transmiţi concepte ci să vorbeşti din inimă.

106)   Duritatea ta să fie plină de milă – ca la Domnul Isus. El putea să expună totul dar a expus doar ceea ce era nevoie. Când ai milă în inimă, primeşti ungere. Să te rogi pentru ungerea asta, adică pentru milă în inima ta pentru oameni; să‑ţi iubeşti aproapele mai mult ca pe tine. Să recunoşti că nu ai milă – e contrar naturii noastre. Nu ai milă cu copiii, cu soţia, cu tine.

107)   Dacă poţi predica Evanghelia bine, atunci vei putea predica şi altceva.

108)   Mesajul tău trebuie să se potrivească şi pentru omul simplu şi pentru cel educat.

109)   Dumnezeu se va manifesta în efectele predicilor tale. Predica poate fi foarte impresionantă dar lipsită de Duhul Sfânt şi asta e clară pentru că nu sunt efecte în inimile care ascultă. Trebuie să fim atenţi asupra duhului nostru. Dumnezeu nu e obligat să ne binecuvânteze mesajul şi dacă El nu îşi pune Numele pe predică, totul e degeaba. Inima ta trebuie să fie mereu sensibilă la Duhul lui Dumnezeu şi mereu deschisă pentru critică şi corecţie (de la oamenii spirituali şi nu de la inamici).

110)   Când predici să predici în credinţă, crezând că predici ceea ce Dumnezeu ţi‑a zis.

111)   Efectul predicii mele e justificarea predicii mele – eu nu trebuie să simt că am nevoie să‑mi apăr predica.

112)   Predicarea trebuie să fie o exprimare a sentimentelor – trebuie să simţi ceea ce predici.

113)   Predica e ca şi cu mâncarea: tu trebuie să le mesteci mâncarea lor. Iei subiectul şi‑l fărâmiţezi pentru ei pentru a putea fi digerat de ei.

114)   Mereu să ai o idee de‑a lungul mesajului la care să te întorci mereu.

115)   Emotivitatea nu se poate ascunde ci trebuie să te dai gândirii subiectului – vei fi impresionat cu gândurile ce ţi le va da Dumnezeu; asta e predica Duhului Sfânt – îţi va vorbi şi ţie şi sălii.

116)   Când dai multe scripturi să fii atent să le legi cu un singur gând. Nu te complica ci rămâi simplu. Dezvoltarea subiectului să fie naturală.

117)   Să‑i faci pe oameni să se asocieze cu ideea ta. De exemplu: toţi ştiu ce înseamnă a nădăjdui în ceva dar să‑i faci să gândească la nădejdea lor (există ea? în ce e pusă? e puternică sau slabă? are o bază sau nu? are nevoie de una mai bună?).

118)   Să ai un adevăr ce vrei să‑l expui şi un scop, o ţintă (ex: ce idee vrei să imprimi din acest verset?). Să nu fii împrăştiat.

119)   E mai uşor de pus pe hârtie decât de predicat – dacă nu e suficient de simplu pentru tine, nu va fi nici pentru alţii.

120)   Predica se dezvoltă în minte şi în inimă.

121)   Dacă nu te dai predicii, nici Dumnezeu nu‑ţi va da ţie predica.

122)   Ps.33:11 – când un general atacă o cetate are planurile sale, şi‑i „umple“ pe ofiţerii să‑i cu ele – la fel Dumnezeu ne umple cu planurile Sale (gândurile – KJV); astfel putem atinge pe oameni. Mereu să fim conştienţi că există un scop final, dar să nu grăbim noi spre asta – e treaba lui Dumnezeu.

123)   De multe ori predicatorii nu au mesaj, nu au discernământ, nu au habar ce face Dumnezeu, dar nu se opresc, ci merg să predice oricum. Asta este pentru că predicatorul ascultă foarte puţin pe Dumnezeu. Ei în loc să onoreze pe Isus Hristos încearcă să‑şi onoreze mesajele lor sau pe ei înşişi. Ai grijă, nu cumva să se transforme mesajul tău în viţelul de aur la care să se închine toţi.

124)   Cea mai importantă caracteristică a vieţii de predicator e să fi umil. E mai uşor să te faci să arăţi mic în ochii altora decât să fi cu adevărat mic în ochii lor. Dumnezeu încearcă să pună în tine adevărata smerenie. E uşor să te dai important în ochii celor ce nu te cunosc. E uşor să impresionezi pe cei ne‑spirituali dar nu şi pe cei spirituali.

125)   Hristos a vorbit cu autoritate pentru că era în supunere faţă de Dumnezeu. E dificil să vorbeşti autoritar – se poate învăţa asta  (a vorbi cu autoritate). Mâna lui Dumnezeu va smeri, şi modul cum răspundem noi la mâna Sa va determina apoi dacă El ne va înălţa sau nu.

126)   E diferenţă între predica Duhului Sfânt şi o predică învăţată sau a distra pe oameni cu Dumnezeu. Totul e în spiritul tău; dacă spiritul tău e în mâna Sa, totul e bine.

127)   Dacă nu eşti gata să fii (privit ca) un nimic, o piedică pentru Dumnezeu în lucrarea Sa, etc., etc., ceea ce de fapt chiar eşti, nu vei fi folosit de El. Dumnezeu nu e impresionat cu ce ştim noi, cum vedem noi nevoia, etc., ci vrea să se arate pe Sine. Ier.33:3 – Noi vrem ca toţi să ne vadă cum ne vedem noi, să fie impresionaţi cu ceea ce ne impresionează despre noi.

128)   Semnul unui rebel e că vrea să fie diferit.

129)   Dacă eşti greşit vei încerca să controlezi pe oameni cu vina lor nu cu puterea eliberatoare a lui Hristos – nu‑L mai arăţi pe Hristos!

130)   Dumnezeu va lăsa să ţi se întâmple anume lucruri pentru a te face să te simţi cel mai mare dintre păcătoşi! Să te scoată din părerea prea bună pe care o ai despre tine (e un loc al smereniei) şi să‑l vezi pe El mai presus. N‑ar trebui să existe nici o vorbă zisă de altul despre tine care să te mânie. Dacă noi suntem atenţi cu ceea ce suntem în taină, îl vom lăsa pe Dumnezeu să se îngrijească de opinia publică.

131)   Dacă tu‑ţi vei critica mesajul nu te va deranja ce zic alţii despre el.

132)   Când predici pentru pierduţi să nu dai foarte multe versete pentru că ei nu te pot urmări; la studiu biblic dai mai multe versete.

133)   Când afirmi ceva în predică să nu dezvolţi ideea la general – să fii specific.

134)   În predicarea Evangheliei să fii orientat spre mintea necredinciosului – noi avem tendinţa să vorbim celor credincioşi.

135)   Să petreci timp în inima ta pentru a găsi o ilustraţie de care păcătosul să nu poată scăpa. Îţi trebuie nu doar timp de meditare şi rugăciune ci şi de a asculta inima ta şi a altora. E greu să ataci pe păcătos (e înconjurat cu ziduri înalte) de aceea, să‑l atingi în lucruri intime, comune tuturor. Efectul mesajului tău să nu fie doar în sală, ci să meargă cu ei acasă.

136)   Vocea trebuie să‑ţi fie clară.

137)   Nu folosim logica pentru a impresiona pe oameni, dar predica trebuie să fie logică.

138)   „Dacă nu veţi fi ca nişte copilaşi”, ne învaţă că trebuie să predicăm pe înţelesul tuturor.

139)   Majoritatea oamenilor din biserică nu gândesc la ce spunem noi dacă nici noi nu o facem, dacă nu ne preocupăm cu Hristos.

140)   Oamenii care au experienţe cu Dumnezeu pot să‑L expună pe Dumnezeu.

141)   Trebuie să te împotriveşti spiritului de frică pentru că altfel nu vei controla circumstanţele ci ele pe tine. Se poate ca prezentarea să‑ţi ucidă efectul mesajului (2Tim.1:7).

142)   Uneori suntem aşa de preocupaţi de a termina mesajul nostru încât uităm să ne oprim când se opreşte Duhul Sfânt. Trebuie să te opreşti când dispare acea libertate de a predica. Să înveţi să‑ţi închei mesajul fără ca ceilalţi să‑şi dea seama că ţi‑ai întrerupt mesajul – să reiei ultima idee şi Duhul Sfânt te va ajuta. Altfel atitudinea ta de după va strica efectul mesajului. Discernământul e important. Să rămâi sensibil la Duhul Sfânt.

143)   Cel care nu‑i chemat să predice nu realizează când cade, nu realizează că falimentează. Felul cum răspunzi atunci când Dumnezeu îţi arată falimentele determină dacă mai creşti sau nu.

144)   Dacă ai duhul potrivit, Domnul Isus îţi dă cuvintele ce trebuie să le spui. Porumbelul s‑a aşezat pe Domnul Isus (Duhul Sfânt pe Miel); să fii miel în inima ta. Atunci, Cuvântul lui Dumnezeu şi puterea lui Dumnezeu sunt la dispoziţia ta.

145)   Să nu laşi lucrurile exterioare să‑ţi tulbure convingerile interioare.

146)   Vei şti că Duhul Sfânt e în predica ta dacă se dezvoltă de la sine gândul predicii (atenţie la fragmentările din text).

147)   Dacă nu eşti în mesajul pe care‑l spui nu ai atingerea Duhului Sfânt.

148)   Să fii atent să nu devii prea conştient că trebuie să predici într‑un anume fel.

149)   Când ai libertate cu o idee du‑te şi urmăreşte‑o; nu gândi că trebuie să mergi să cauţi versete pentru a te justifica în faţa unei minţi religioase.

150)   Să predici cu răbdare şi hotărâre.