Isus se retrage

Mc.7:24

Isus a plecat de acolo, şi S‑a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. A intrat într‑o casă, dorind să nu ştie nimeni că este acolo; dar n‑a putut să rămână ascuns.

 

            Domnul Isus nu a fost timid, din contră, ne‑a lăsat multe exemple de îndrăzneală (ex.: când vorbea cu liderii religioşi ai vremii şi le spunea adevărul în faţă, adesea acuzându‑i sau numindu‑i făţarnici, morminte văruite, etc. sau când a scos pe negustori din templu cu biciul, etc. - Pr.28:1). El nu se ascundea de frica oamenilor, nu se ruşina ca cei mai mulţi să vorbească în faţa adunării. El a fost un „om al mulţimilor”, un personaj public: mulţi Îl urmau în călătoriile Sale, noroadele se adunau ca să‑L asculte sau să fie vindecate de El, a hrănit prin minune de două ori mii de oameni. Când intra în diferite sate sau cetăţi, toată populaţia afla; casele în care intra se umpleau imediat de oameni.

            Ştiind acestea, versetul de mai sus sună interesant: Isus nu a căutat mereu să fie cu „noroadele” (aşa cum sunt azi unii predicatori care suferă dacă nu sunt în faţa unor mari biserici; două babe şi trei moşi nu merită deranjul lor – …dar asta este o altă predică J!). El a avut vremuri când a vrut să rămână ascuns de mulţimi. Şi ştim că nu poate fi vorba de inconsecvenţă, de capricii (toane) la Domnul Isus – din contră! El Şi‑a făcut lucrarea cu cea mai mare seriozitate. Ba, dacă cercetăm atent Evangheliile, vedem că pentru a realiza aceste retrageri, a trebuit să se străduiască! Şi mulţi predicatori azi nu au curajul s‑o facă! („Dar ce vor zice fraţii?”) Aici este nu este delăsare sau nepăsare faţă de oameni şi lucrare, ci cu totul altceva. Ceva de care noi toţi, urmaşii Lui, avem nevoie.

            Versetul de mai sus nu este singura situaţie în care El a vrut să se retragă din mijlocul mulţimilor de oameni. Să privim câteva din acestea:

 

Mat.14:23  După ce a dat drumul noroadelor, S‑a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo.

Lu.22:41  Apoi S‑a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat, şi a început să Se roage,

1. Singur în rugăciune

            Probabil cel mai cunoscut aspect al retragerii este rugăciunea.

            Este frumos când ne strângem cu toată adunarea şi ne rugăm în Duhul lui Dumnezeu; când un frate sau o soră ne fac să auzim cuvintele Duhului Sfânt care se ridică spre Tatăl – este înălţător. Este o satisfacţie sfântă atunci când Dumnezeu ne „umple de bucurie în casa Lui de rugăciune” aşa cum ne‑a descoperit odată chiar în mijlocul experienţei, versetul din Isaia.

            Este iarăşi o binecuvântare când ne rugăm în grupuri mici şi suntem mişcaţi de întristările sau bucuriile celor care se roagă cu noi; când simţim căldura sincerităţii, când duhul se deschide către duh şi inima răspunde inimii.

            Dar aceste două trăiri nu le‑am avea dacă nu am cunoaşte ce înseamnă să stăm „singur în rugăciune”. Ele chiar dispar din viaţa noastră atunci când nu mai practicăm retragerea pentru a ne ruga.

            Isus S‑a retras pentru rugăciune:

            Retrage‑te şi tu ca să te rogi. Încuie uşa şi vorbeşte Tatălui Tău care te aude în taină – Mat.6:6. Izolează‑te câteva momente în fiecare zi ca să vorbeşti Celui ce vede în taină.

            Aşa a început şi viaţa ta de credinţă: singur cu Dumnezeu. Ai rămas numai tu singur cu El, „la mijloc”, ca femeia prinsă în păcatul ei în Io.8:1-11. Aşa se naşte omul din nou: fie convins de păcatul lui, fie de dragostea lui Dumnezeu, fie de autoritatea Lui, sau de existenţa iadului, dar întotdeauna singur înaintea Sa!

            Tu, nu eşti copilul lui Dumnezeu încă dacă nu ai fost niciodată „singur cu Dumnezeu”. În viaţa veşnică nu se intră în grup – nu intri cu poporul, cu neamul, cu familia sau cu prietenii ci numai de unul singur!

Ai stat vreodată singur înaintea Lui?

Dacă nu, acum este momentul s‑o faci.

Fă abstracţie de tot din jur (lucru sau fiinţă) şi priveşte‑L pe El:

(Poţi să‑ţi închizi ochii, căci de aceea ne închidem ochii când ne rugăm în grup: ca să ne izolăm de oameni şi să‑L vedem pe El.)

Cel Atotputernic, Cel ce ţi‑a dat viaţă şi care ţi‑o menţine,

Cel care a plătit pentru tine plata păcatului tău

ca să nu fii osândit pe veci,

Cel care te iubeşte mai mult ca lumea întreagă la un loc şi

care te cheamă la El…

Ascultă‑L şi vino!

 

2. Pentru revelaţie

            Mat.17:1-3,5; Io.5:20; etc.

            Un lucru care astăzi lipseşte creştinilor, mai mult decât rugăciunea în taină este retragerea pentru revelaţie (descoperirea lui Dumnezeu, întâlnirea în Duhul cu Domnul).

            În Scriptură găsim situaţii când revelaţia a venit pe neaşteptate (Ex.3 – Moise şi rugul; F.A.9 – convertirea lui Saul; etc.), dar şi situaţii când aceasta este căutată, aşteptată, dorită de la Dumnezeu şi cerută (Ex.33:18-34:7 – Moise; 1Împ.19:9-18 – Ilie; etc.) Aflăm despre Dumnezeu, despre Isus şi despre Duhul Sfânt din cărţi şi de la predicatori, dar foarte rar avem o întâlnire personală cu Domnul în care să ne dăm seama că El ne vorbeşte şi ne arată chipul Său sau lucrările Lui. Aceasta este pentru că nu ne facem timp pentru aşa ceva, nu suntem poate interesaţi, sau suntem furaţi de altele…

            Să căutăm revelaţia! El ne‑a făgăduit‑o – Mat.7:7,8; Lu.11:13; Ier.29:13,14a. Să ne punem inima să găsim pe Domnul, să‑L vedem (stăruinţa în rugăciune ne ajută la asta – Lu.9:28-31).

 

3. Pentru în învăţătură

Mat.20:17  Pe când Se suia Isus la Ierusalim, pe drum, a luat deoparte pe cei doisprezece ucenici, şi le‑a zis:

            Isus te trage deoparte ca să‑ţi vorbească (aşa cum face şi cu cei pe care îi atrage aici la capătul acesta de lume în Şcoala Biblică de la Lunca Ilvei ca să‑i înveţe…).

Mc.4:33,34  Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să‑L priceapă. Nu le vorbea de loc fără pildă; dar, când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.

            În singurătate cu Isus, vom învăţa de la El. Multe îţi explică profesorii de teologie, cursurile, etc. dar ceea ce cunoşti cu adevărat, ceea ce crezi este doar ceea ce ţi‑a descoperit Domnul în mod personal: tu singur cu El, deoparte, retras cu Domnul Isus.

            Caută această şcoală a singurătăţii. Asta te va face diferit. Asta l‑a făcut diferit pe fr. Mihai şi pe toţi marii oameni ai lui Dumnezeu – se retrăgeau în fiecare dimineaţă cu Isus pentru rugăciune, pentru revelaţie, pentru învăţătură. La fel a fost dus Pavel trei ani în Arabia (Gal.1:17) – Isus te rupe de mulţime ca să te înveţe singur, deoparte. V. Voiculescu spunea:

            „Ne batem capul să Te dezlegăm,

            Strânşi în soboruri ca la şezătoare,

            Parc‑ai fi, Doamne, doar o ghicitoare,

            În loc să ne plecăm să ne rugăm…”

 

4. Pentru odihnă

Mc.6:31  Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într‑un loc pustiu, şi odihniţi‑vă puţin.” Căci erau mulţi cari veneau şi se duceau, şi ei n‑aveau vreme nici să mănânce.

Lu.9:10  Apostolii, când s‑au întors, au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El i‑a luat cu Sine, şi S‑a dus la o parte, lângă o cetate, numită Betsaida.

            Omul trebuie să se odihnească, chiar şi în lucrarea Domnului. Trebuie să aibă vremurile lui când să se retragă „la o parte”, adică să plece „într‑un loc pustiu”, undeva izolat de ceea ce constituie ocupaţia sa obişnuită.

            Fă‑ţi timp pentru odihnă.

 

5. Retragere de la înălţare

Io.6:15  Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să‑L ia cu sila ca să‑L facă împărat, S‑a dus iarăşi la munte, numai El singur.

            Trebuie să te retragi de la înălţarea care vor să ţi‑o dea oamenii când ştii că nu este timpul hotărât de Dumnezeu pentru înălţarea ta, chiar dacă îţi este sortită. La fel a făcut Împăratul Isus când au vrut oamenii să‑L pună împărat – nu era planul lui Dumnezeu pentru acea clipă şi El a ştiut‑o. Ca om, poate îţi place să fii înălţat, apreciat, cinstit de alţii dar dacă Domnul nu te ridică, „rămâi la cele smerite şi nu umbla după lucrurile înalte” (Rom.12:16; 1Pe.5:6).

 

2003.08.03 – Lunca Ilvei
Înapoi la Index predici