Începutul, însemnătatea şi împlinirea Crăciunului

Mat.1:18-25

 

Sumar:            Începutul Crăciunului

                        Însemnătatea Crăciunului

                        Împlinirea Crăciunului

 

1. Cum a început „Crăciunul”?

            Poate mulţi vă gândiţi că voi face o prezentare istorică a religiilor şi tradiţiilor atât păgâne cât şi creştineşti ca să arăt de unde a apărut această sărbătoare, de ce a apărut şi cum s‑a transmis ea până la noi. Aceste lucruri sunt interesante, dar nu despre ele vreau să vorbesc azi.

Voi numi „Crăciun” evenimentul naşterii Domnului Isus Hristos pe acest pământ din fecioara Maria, începutul întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, Cel veşnic. (Cuvântul „Crăciun” are o altă traducere şi o altă definiţie dar eu nu voi ţine cont de ele – vreau să dau un sens nou, mai apropiat de realitatea credinţei creştine.)

 

            v.18b – Maria a fost însărcinată înainte ca Iosif să ştie aceasta.

            Pe vremea aceea, la evrei, logodna era o înţelegere conform căreia un bărbat şi o tânără urmau să se căsătorească. Vreme de un an ei se ocupau de aranjamente pentru următoarea familie (casă, venit, etc.), timp în care fata era socotită ca nevastă fără însă a locui împreună, şi fără a se culca cu „viitorul-actual” soţ (nici cu alţii, ca în vremurile noastre!!)

            Cam pe când se împlinea anul logodnei, poate mai erau doar câteva luni, Iosif observă ceva la Maria: „Măi Marie, parcă eşti mai plină la umeri şi la faţă… Nu mai eşti aşa suplă… Nu cumva ai fost cu vreun bărbat?” Poate că ea s‑a ruşinat şi nu i‑a spus nimic. Apoi a fost clar că ea este însărcinată. Ceva s‑a întâmplat şi Iosif n‑a ştiut… Maria a fost însărcinată înainte ca Iosif să ştie aceasta. Duhul lui Dumnezeu a făcut aceasta; El a lucrat (v.20; Lu.1:26-35). Aşa se întâmplă mereu: Înainte ca omul să ştie, Dumnezeu a lucrat. „Crăciunul s‑a născut întâi în inima lui Dumnezeu”:

Tit 1:2: „viaţa veşnică făgăduită de Dumnezeu mai înainte de veşnicii”. Cui a făgăduit? Lui Însuşi; omul nu era încă, lumea nu era făcută atunci. Oare de ce a făcut‑o? Oare nu din dragoste? El este Cel care ne‑a iubit întâi (1Io.4:19). Ca un genetician care ar reuşi să  facă o creatură care seamănă cu el (să se cloneze). Înainte să o facă o iubeşte şi are planuri multe şi frumoase pentru ea. Dar ştie că ea se va întoarce împotriva lui – îl va urî, vorbi de rău, nu va asculta, etc. ci prin firea ei se autodistruge aducând şi hulă şi durere creatorului. Dar el nu renunţă la a o crea, nici n‑o nimiceşte după ce a creat‑o ci înainte s‑o creeze, găseşte o soluţie de salvare, jertfindu‑se pe sine. Asta este ceva care îl doare, dar o face pentru că iubeşte. Şi „creatura” NU ŞTIA…

El este Cel care îngrijeşte de noi încă ��nainte de apariţia nevoii noastre. N‑am fost noi cei care să cerem un Mântuitor, ci El S‑a gândit mai dinainte la noi şi la nefericirea noastră. Avem un cântec: „Unde voi găsi iubire ca a Ta, dulce Isus?” El e dragoste…

            Ne‑am născut în lumea asta nevinovaţi, prunci neştiutori, drăgălaşi şi am crescut fără să ne dăm seama până la o vârstă când am descoperit în noi păcatul. N‑am ştiut de unde a venit în noi, cum să scăpăm de el, etc. El a fost de la naşterea noastră acolo şi noi nu ştiam, dar Dumnezeu a ştiut încă înainte de a fi noi, încă înainte de a fi lumea şi a pregătit soluţia pentru fiecare, pentru toţi aceia care o vor dori şi o vor primi de la El, aşa cum o dă El, aşa cum a lucrat‑o El, pentru că El este Mântuitorul şi mântuirea este a Lui (Is.35:4; Ap.19:1; etc.).

 

2. Ce rost are „Crăciunul”?

            Păcatul (firea păcătoasă primită de la Adam dar şi faptele noastre de păcat făcute de noi înşine cu voie sau fără voie) nostru a pecetluit soarta noastră. Nimic n‑o mai putea schimba. Nici un efort al nostru nu era suficient, nici unul din noi nu era îndeajuns de puternic pentru a schimba situaţia disperată în care ne găseam – Pr.20:9. Ce‑ai putea face?

• Vei plăti? Ps.49:6-8!

• Vei face fapte bune? Is.64:6!

• Vei fi religios? Mi.6:6,7!

• Vei fi nepăsător? Am.6:1; Ecl.11:9!

Nimic nu va fi satisfăcător pentru Dumnezeu. Plăcerea Sa este doar în Fiul SăuMc.1:11. Trebuia cumva să ajungem în unire cu El. Acesta este rostul „Crăciunului” - v.21,23. El este Singurul (Io.14:6) care poate mântui pe om de păcate şi de aceea a venit (Lu.19:10; Mat.20:28b). Aceasta e marea însemnătate a Crăciunului (întrupării). Aici e marea valoare a Crăciunului.

 

3. Care este împlinirea „Crăciunului”?

            v.24 - Iosif acceptă cuvântul lui Dumnezeu vestit prin înger (îngerul nu i‑a spus ceva de la sine, ci Cuvântul lui Dumnezeu – oamenii cred tot felul de prostii dar ceea ce trebuie primit este Cuvântul lui Dumnezeu); îl crede şi a făcut cum i‑a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe nevastă‑sa. Odată cu ea, a acceptat pe pruncul Isus, Mântuitorul (Lu.2:11); adică Iosif a luat la el pe „un Mântuitor care este Hristos, Domnul. „Crăciunul” nu îşi împlineşte menirea dacă omul nu primeşte pentru el pe Mântuitorul. El nu a venit din cer să se nască pe pământ numai ca să realizeze vreo performanţă spirituală. El a venit pentru noi, pentru că aveam nevoie.

            El este darul lui Dumnezeu pentru noi, „cel nespus de mare” (2Co.9:15), dar nu aceasta este încheierea. Noi trebuie să dăm un dar lui Dumnezeu în schimb: viaţa noastră, pe noi înşine – „Am trăit pentru mine până acum, Doamne, dar de acum încolo, voi trăi pentru tine, Cel ce ai murit pentru mine!” (2Co.5:15).

            Chiar dacă S‑ar naşte de 1000 de ori Hristos în Betleem, dacă nu se naşte în sufletul tău, eşti pierdut, nemântuit.

            Pentru cei care se pretind creştini, pentru cea mai mare parte a lumii, pentru multe secte aşa numite „creştine”, Crăciunul vine şi trece, se duce. Locul lui este luat de altceva până la anul viitor (care o mai trăi…). Adevăratul „Crăciun”, dacă are loc în viaţa ta, dacă se împlineşte pentru tine, vine ca să rămână pe veci. El se naşte în tine şi nu mai moare: Iosif I‑a pus numele Isus (v.25b) – L‑a recunoscut conform cu cuvântul lui Dumnezeu vestit lui – pentru Iosif s‑a împlinit planul lui Dumnezeu. Acest nume a rămas şi a fost înălţat de Dumnezeu mai presus de orice nume. El va rămâne în veac. Primeşte‑L şi tu. Este veşnic! Şi tu prin El vei fi astfel veşnic.

 

2001.12.23 – Lunca Ilvei
Înapoi la Index predici