Cuvânt la Cina Domnului

Mat.26:26-28; Mc.14:22-24; Lu.22:19,20; 1Co.11:23-29

 

Introducere

            Este mai mult de o săptămână de când îmi spune Domnul să facem Cina Domnului în Biserică. Am tot gândit la lucrul acesta în ultimele zile şi am tot cerut cuvânt pentru această duminică. Am lucrat destul săptămâna asta, am făcut şi studiul pentru „seara romană” şi două alte predici, dar nu am primit cuvântul pentru Cină. Sâmbătă dimineaţa, după rugăciune am început să caut în scrierile altora şi am găsit multe scrise, dar nimic nu a venit în inima mea ca de la Domnul pentru acest serviciu. Un pic am mai gândit şi un pic m‑am mai rugat şi cred că Domnul m‑a mişcat să vă amintesc următoarele:

 

1. Un singur Trup - Biserica

            Suntem Biserica lui Dumnezeu adică, în traducere, „Adunarea celor chemaţi afară” din lume, Adunarea celor trecuţi de partea lui Dumnezeu. Eram toţi în lume, urmaşi ai lui Adam, dar El ne‑a chemat afară. Eram toţi morţi în greşelile şi în păcatele noastre, din fire eram toţi copii ai mâniei, lucrători ai fărădelegii şi ne îmbulzeam pe drumul către iad. Dar El a venit la noi şi ne‑a chemat afară. Ne‑a dat viaţa cea veşnică prin Duhul Său care L‑a pus în noi. Şi ne‑a făcut astfel poporul Său, o împărăţie de preoţi care să vestim lucrările şi trăsăturile Sale minunate. Suntem diferiţi în multe aspecte, dar în acesta suntem una. Nu suntem una pentru că ne‑am pregătit noi într‑un mod anume, sau că ne‑am silit mai mult ca alţii, nici pentru că am fi făcut anumite fapte bune, ci pentru că El ne‑a luat pe toţi cei ce am crezut şi ne‑a făcut să alcătuim împreună un singur trup – 1Co.12:12,13,27.

            Aceasta sărbătorim prin Cina Domnului – faptul că El ne‑a făcut una, aşa cum S‑a rugat Domnul Isus (Io.17:21,22). Suntem un singur trup – 1Co.10:16,17. Avem un singur Domn, o singură credinţă – Ef.4:3-6. Avem o singură nădejde vie şi adevărată: Hristos în noi! Suntem un singur Trup, Trupul Lui, Trupul lui Hristos – Ef.1:22,23.

            Să ne amintim de acest lucru.

            Să nu îl uităm.

            Să ne lăudăm cu el.

            Să ne bucurăm de el.

            Să‑l sărbătorim.

            Să slăvim pe Domnul pentru aceasta.

            Suntem trupul lui Hristos.

            Suntem una în Hristos.

            Suntem cei chemaţi afară.

            Suntem scoşi din lumea aceasta.

            Suntem poporul lui Dumnezeu.

 

2. Cea mai măreaţă jertfă

            Această unire a noastră într‑un singur trup a realizat‑o Duhul Sfânt, Dumnezeu, pe baza jertfei lui Isus Hristos.

            Această unire şi această jertfă nu sunt doar o întâmplare ci sunt un lucru grandios. Nu este doar un eveniment între altele, ci cel mai de seamă între evenimente (unirea pentru noi; jertfa pentru istorie). Nu este doar o simplă minune făcută de Dumnezeu la vreme de plictiseală, nu este o coajă de pâine azvârlită unei haite de câini, nu este o manifestare de putere aşa la întâmplare, ci o lucrare planificată în Dumnezeu înainte de întemeierea lumii.

            Este o lucrare măreaţă în care au fost angrenate cele mai multe forţe şi cele mai puternice domnii şi stăpâniri din tot universul şi rele şi bune, şi demonice şi divine.

            Diavolul şi îngerii lui au încercat în 33 de ani să‑L facă pe Isus să păcătuiască şi n‑au reuşit; au încercat să‑I întunece sfaturile şi învăţăturile dar tot au rămas unii care le‑au crezut; Duhul lui Dumnezeu a întărit pe Isus în umblarea lui în ascultare; la vreme de mare nevoie, îngerii I‑au slujit.

            Chiar între oameni, cei mai mari şi cei mai puternici au hotărât uciderea Lui: marii preoţi, bătrânii şi cărturarii, Irod, cârmuitorul Galileii şi Pilat al Iudeii. În acest eveniment au fost angrenate cel mai puternic sistem religios al lumii, Iudaismul, şi cel mai puternic sistem politic, economic şi social al vremurilor, Imperiul Roman.

            Jertfa Domnului Isus Hristos este evenimentul central al existenţei universului, al existenţei omenirii, este cel mai important eveniment care se poate închipui: Dumnezeu întrupat pentru arătarea Tatălui, dat la moarte pentru păcatele noastre, îngropat şi apoi înviat pentru că am fost socotiţi neprihăniţi.

            Această jertfă o amintim prin Cina Domnului. Vestim moartea Lui până va veni El, Cel viu în vecii vecilor – a fost mort, dar acum este viu în vecii vecilor.

            Prin vin, prin sucul strugurelui, vestim sângele Lui vărsat pentru iertarea păcatelor.

            Prin pâine, prin azima nedospită, vestim trupul Lui curat, sfânt, fără cusur, fără pată, frânt pentru noi.

            Să ne amintim de această jertfă.

            Să nu o uităm.

            Să ne lăudăm cu ea.

            Să ne bucurăm de ea.

            S‑o sărbătorim.

            Să slăvim pe Domnul pentru ea.

            Hristos a murit pentru păcatele noastre.

            Ba mai mult, El a şi înviat şi a fost înălţat la dreapta lui Dz.

            Să vestim moartea Lui până va veni El.

            Să cântăm în cinstea Celui Jertfit.

            Să trăim pentru El.

            Să murim pentru El.

 

Legat de faptul că suntem una în Hristos, Mireasa Lui, Tată, te rog:

Ø      Fă‑ne să vedem ce suntem în realitate, ce ne‑ai făcut să fim, slava care ne‑ai dat‑o.

Ø      Deschide‑ne ochii inimii ca să înţelegem cum ne priveşti ca popor al tău, cum ne vezi ca preoţi şi împăraţi, ca cetate a Ta.

Ø      Fă‑ne să ne dăm seama că suntem uniţi în Duhul Sfânt, că avem unirea Duhului.

Ø      Ajută‑ne să cunoaştem că suntem Trupul Domnului Hristos şi mădulare unii altora.

Ø      Umple inimile noastre de bucurie pentru acest motiv.

Ø      Creşte‑ne în aprecierea bogăţiilor duhovniceşti cu care ne‑ai învrednicit în Hristos, creşte‑ne întâi în cunoaşterea lor, în descoperire divină, şi apoi în aprecierea lor.

 

Legat de jertfa lui Hristos, miezul, esenţa existenţei universului:

Ø      Te rog să ne dezvălui mai mult din însemnătatea ei, arată‑ne ce‑a făcut.

Ø      Copleşeşte‑ne cu măreţia ei, cuprinde‑ne pe dinapoi şi dinainte în strălucirea ei.

Ø      Slăveşte‑o înaintea ochilor noştri, aprinde mai mult lumina ei în faţa noastră.

Ø      Cutremură‑ne de dramatismul acestei jertfe, adu simţiri în noi legat de ea.

Ø      Vorbeşte inimilor şi minţilor noastre despre ea, ca tunetul furtunii şi ca susurul izvoarelor care linişteşte, ca raza soarelui care‑ncălzeşte, ca ploaia de vară care răcoreşte.

Ø      Nu ne lăsa să uităm de ea.

Ø      Nu ne lăsa să încetăm a o‑nălţa.

 

Amin!

 

2002.12.08 – Lunca Ilvei

Înapoi la Index predici