Crăciunul şi păgânismul (3)

Sumar:
7. Colindatul
8. Porcul (mâncarea)

7. Colindatul

Preotul Dumitru Bălaşa scrie: E vremea colindelor care datează din vremea lui Ler Împăratul (Leru-i ler şi iarăşi ler!) (Galerius cel Bătrân şi Galerius cel Tânăr - 293-311 - împăraţii Daciei). (1) Nu este nici măcar insinuată provenienţa biblică. Sunt unii care fac legătură între colindele de azi şi corul îngeresc care a "cântat" când a fost vestită păstorilor naşterea lui Hristos. De fapt relatarea biblică nu spune că îngerii au cântat ci că "împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând…" - Lu.2:13. Apoi îngerii nu au mers din casă în casă…

De pe Internet, de la Forumul "Taclale. Punct Net - Discuţii pe teme religioase şi filozofice - (http://www.taclale.net/pseudocafenea/viewtopic.php?t=2733), citim următoarele extrase. Am colorat în roşu pasajele care nu trebuie trecute cu vederea.

Colindele de ieri şi de astăzi
Tradiţia colindatului este specific românească. În Europa, cu excepţia zonei sud-estice, acest obicei nu există.
(Nu ştiu dacă acest lucru este adevărat. Conform unei alte informaţii, în Anglia au fost introduse colindele după anii 1800 - nu ştiu dacă încă se mai practică…) Deşi profund păgâne, tradiţiile româneşti au fost readaptate, o dată cu încreştinarea populaţiei daco-romane. La est de Europa puţini ştiu că tradiţia colindatului se mai păstrează doar in spaţiul carpato-pontic, cu preponderenţă pe teritoriul României.
Obişnuiţi deja cu colindele vechi, românii nu au ştiut să-şi păstreze şi să exploateze trăsătura aceasta de originalitate. Ba mai mult, au importat ritmuri şi cântece de sărbători, ce nu au de a face cu specificul poporului român. Dacă celelalte popoare europene au timide încercări în domeniul cântecelor religioase de Crăciun, românii se pot mândri cu un adevărat tezaur de colinde şi tradiţii ale Naşterii Domnului. Tradiţia colindatului se mai păstrează în Bulgaria şi Ucraina. Ungurii au preluat-o din Transilvania şi şi-au adaptat-o. Cu toate acestea, numai românii au reuşit să păstreze fondul originar, latin al vechilor "calende".
Fondul comun al tuturor colindelor este unul păgân, pe care s-au adaptat textele cu conţinut evanghelic. Tradiţii păgâne încreştinate, Calendele erau sărbători romane închinate soarelui. Calende desemnează un obiect rotund, o trimitere directă la discul solar. De aceea colinda se cânta în cerc închis (colindătorii), se făcea în ocol, se împărţeau colaci şi nuci, toate simboluri ale rotundului, ale perfecţiunii. Principala motivaţie a obiceiului era acela de protecţie, mai apoi s-a impus sensul binecuvântării şi cel evanghelic, al Naşterii Domnului. Cel mai surprinzător este faptul că melodiile s-au păstrat nealterate, cu preponderenţă în zonele izolate (Maramureş). Colindatul era un obicei exclusiv masculin, ceata de feciori având misiunea de a trece pe la fiecare casă şi a aduce vestea cea bună. Timp de şase zile, colindătorii realizau un cerc invizibil în jurul comunităţii, pentru a o proteja mai apoi de venirea Anului Nou, când demonilor li se dădea drumul pe pământ. Pe lângă colindele consacrate ce vorbesc despre Naşterea Mântuitorului în ieslea din Betleem sau despre magii de la Răsărit purtaţi de stea, se remarcă colindele intermediare. Acestea mai păstrează reminiscenţe păgâne: colinda corbului, colinda junilor, colinda gospodarului. Aceste colinde îmbină tradiţiile păgâne ale Anului Nou cu semnificaţia creştină a Naşterii lui Iisus Hristos. Sunt colinde de fertilitate, colinde de binecuvântare a pământului sau colinde provenite din cultul strămoşilor. Este clară deci originea religioasă păgână a obiceiului de a colinda în timpul sărbătorilor de iarnă.

Colindatul, un obicei demult apus
Sărbătorile de iarnă deschid sezonul colindelor.
Obiceiul a devenit un bun prilej de distracţie, mai ales în rândul tinerilor. De Crăciun se încropeşte la repezeală un pseudo-cor şi se porneşte "la colindat". Băutura, mâncarea şi distracţia sunt pe primul plan. Găştile de petrecăreţi chefuiesc până in zori, fără să cunoască cu adevărat semnificaţia păgână a tradiţiei. Repertoriul nu depăşeşte de obicei două, trei strofe arhicunoscute, melodia fiind ignorată din principiu. Puţini ştiu că obiceiul este unul de binecuvântare, de protecţie şi bună-vestire. Adevărata tradiţie a colindatului devine pe zi ce trece un capitol de folclor, păstrat in fonotecile cercetătorilor. Tragedia cea mai mare este că nici măcar interpreţii de muzică populară nu mai sunt interesaţi în a promova colinde autentice, lăsându-se purtaţi de interese financiare. Iată cum, pe lângă aspectul păgân venit din antichitate, se adaugă un aspect păgân "modern", mă refer la practicile păcătoase descrise mai sus, care nu au nimic din Duhul Mântuitorului. Acelaşi lucru este evidenţiat şi în următorul pasaj:

Manelele de iarnă
Tradiţia colindatului se luptă din greu cu interesele unei afaceri de sezon. Tarabele şi magazinele de specialitate abundă în producţii kitch. "Oamenii nu au practic nici un criteriu de selecţie calitativă, între un colind tradiţional şi unul "coafat", de tranziţie", mărturiseşte un interpret de muzică populară din Cluj. Aceasta se datorează în primul rând ruperii legăturilor cu lumea de la sat, a urbanizării forţate din timpul regimului comunist. Transformarea este şocantă, de la sonorităţile simple, vechi, s-a trecut în unele cazuri la acompaniament electronic de ultima oră. Ritmurile şi melodiile vechi au fost înlocuite cu tangouri, valsuri si marşuri consacrate, care oripilează de-a dreptul urechea. Tendinţa comercială este evidentă, colindele tind să devină adevărate "manele de iarnă", textele sunt modificate, mesajele evanghelice, legate de Naşterea lui Iisus Hristos, au fost înlocuite cu texte lacrimogene, despre părinţi abandonaţi şi frustraţi în preajma sărbătorilor. De obicei, pseudo-interpreţii de muzică folclorică sunt tot aceia care-şi încearcă norocul şi la o colindă de sezon. (Silviu MÂNĂSTIRE)

Ignatul bate la uşa Crăciunului
De Ignat şi până la Crăciun se porneşte
alaiul obiceiurilor de purificare, tradiţii vechi şi precreştine. De Ignat, sărbătoarea Sfântului Ignat Teoforul, oamenii nu lucrează, singura activitate fiind sacrificarea şi pregătirea porcului. Preparatele vor îmbogăţi masa de Crăciun, semn al abundenţei şi al belşugului. Adunaţi in grupuri, tinerii merg cu turca, capra sau brezaia. Turca este un bot de oaie cu piele de iepure pe la barbă, cu urechi de iepure şi coarne de lemn, împodobite cu diferite ornamente. Capra este un bot de capra cu coarne de berbec. Ambele sunt fixate pe un băţ şi jucate, într-un ritual bine stabilit. La sfârşit turca şi capra mor; ele sunt simboluri ale anului care moare. Capra şi turca sunt simboluri demonice, ele sunt purtate în comunitate şi arătate tuturor pentru a înlătura astfel frica şi blestemul. Folcloriştii identifică aceste imagini cu reminiscenţele mitologiilor populare în care zeii demonici aveau reprezentări de acest gen (Bachus - ţap). Alt obicei, tot mai rar întâlnit, este ursul. Doi tineri sunt îmbrăcaţi într-o blană de urs. Ei sunt însoţiţi de doi "moşi" care au grijă ca ursul să joace aşa cum i se cântă. Jocul agonic al ursului simbolizează, la fel, moartea anului vechi şi naşterea aceluia nou. Tradiţia populară păstrează pe un fond precreştin şi sceneta Irozilor. Aceştia îi întruchipează pe cei trei crai de la Răsărit, veniţi să aducă daruri de vin, tămâie şi smirnă pruncului Iisus Hristos. Doar Irozii reprezintă un obicei specific Crăciunului, celelalte făcând parte din ritualurile de pregătire în vederea venirii Anului Nou.

Crăciun românesc
Orice sărbătoare are menirea de a aduna oamenii într-o comunitate, care îşi validează astfel sistemul de valori.
Crăciunul la români este o poveste despre recunoştinţă, comuniune şi Lumina Naşterii lui Iisus Hristos; este o poveste colorată cu glasuri din alte timpuri, cu gesturi profunde venite din negura începuturilor. Amestec de sacru si profan, amestec de sacru creştin si tradiţie păgână, expresie a bucuriei, a bucuriei de a trăi viaţa; Viaţa care biruie întotdeauna moartea. În ieslea Betleemului acum 2000 de ani se năştea speranţa lumii. De atunci, cerul se deschide în fiecare an pentru ca îngerii să psalmodieze Naşterea celui fără de început. "Pace pe pământ... între oameni bună voie", omul-dumnezeu, pruncul din Betleemul Iudeei ridica umanitatea în îmbrăţişarea lui Dumnezeu.- Vi s-a născut Mântuitorul! glăsuiau triadele îngereşti, s-a născut cel ce va călca Moartea şi va birui porţile iadului. Crăciun românesc, în inima Balcanilor, amintirea libertăţii udate cu sânge. Autorul vorbeşte frumos în ultimele propoziţii, dar câţi sunt cei care gândesc în timp ce sărbătoresc acest "Crăciun românesc în inima Balcanilor" la Mântuitorul care prin jertfa Sa a dat lumii libertatea şi a biruit porţile iadului?

Citez din "Informaţia zilei de Duminică - Online" Nr. 61, duminica, 14 decembrie 2003 (http://www.informatia-zilei.ro/duminica/1.htm)

Obiceiuri de Crăciun
Sărbătoarea Naşterii Domnului este marcată de
numeroase tradiţii. Începând din ajunul Crăciunului, uliţele satelor răsună de glasurile colindătorilor. Purtând costume tradiţionale şi traiste cât mai încăpătoare, aceştia merg din casă în casă, pentru a le ura oamenilor fericire şi prosperitate. Colindele sunt de două feluri: religioase şi laice. Subiectele celor religioase se referă de cele mai multe ori la Iisus Hristos. Pe de altă parte, colindele lumeşti au un caracter liric şi deseori sunt improvizate de colindători, în funcţie de gazda pentru care cânta.
Copiii de până la 7-8 ani - spun etnografii - umblă cu colindeţul în ajunul Crăciunului: "Colinde, colinde, daţi bomboane în coşuleţ". Când se înserează încep să umble pe la case şi cetele de colindători adulţi. Cei maturi umblă cu colinde foarte vechi. În partea de sud a Basarabiei se umblă chiar cu
colindul precreştin laic, de gospodar, de casa, de prunc, de fată, de flăcău, de logodiţi.
De la Crăciun şi până la Bobotează colindătorii umblă cu "Steaua" care vesteşte Naşterea lui Iisus. În unele locuri se întâlneşte cântarea numită "Vecleem", sau "Irozii", o dramă religioasă care înfăţişează misterul Naşterii Domnului în toate fazele sale.
Pe lângă aspectul religios al colindelor, în timp a evoluat şi partea laică a acestei tradiţii. În unele locuri este obiceiul ca flăcăii să umble cu "Capra", "Ursul" sau "Cocostârcul". În aceste jocuri sunt purtate măştile confecţionate din piei sau blană şi sunt ironizate personajele rele (ba, dacă duhurile rele sunt în controlul acestor activităţi, cred că alţii sunt cei ironizaţi: colindătorii - n.m.). Cu această ocazie, gazda împarte colindătorilor covrigi, nuci, mere şi colăcei pe care gospodinele le frământă din timp cu prilejul Crăciunului. - Ier.7:18; 44:19

A merge cu colindul, din nou spun, ca şi despre cele ce am vorbit până acum, nu este o poruncă a Bibliei. Nu este scris nicăieri în N.T. că Dumnezeu vrea ca într-o anumită perioadă a anului să mergem pe timp de seară de la uşă la uşă ca să cântăm cântece care au sau nu legătură cu naşterea Mântuitorului. Este chiar foarte clar pentru orice creştin că a vesti prin incantaţii sau simple urări credinţele unor religii păgâne (moare anul, se naşte soarele, etc.) sau a binecuvânta în numele unor dumnezei falşi este greşit. A colinda cu cântece păgâne este păcat. Şi tot păcat este a participa la desfrâul care îl săvârşesc grupurile de colindători. Suntem însă trimişi de Domnul Isus Hristos să vestim Evanghelia la orice făptură şi să facem ucenici din toate neamurile, iar Pavel ne învaţă să predicăm Cuvântul la timp şi nelatimp. Domnul Isus ne învaţă să fim înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii iar Pavel ne spune să răscumpărăm vremea pentru că zilele sunt rele. Oare nu am putea folosi această ocazie a colindelor pentru a spune altora vestea naşterii Mântuitorului? Dacă Domnul nu vă permite acest lucru, să n-o faceţi! Dar dacă El vă trimite, veţi greşi dacă nu veţi asculta! Iar în ce-i priveşte pe alţii, şi ce fac ei… Dumnezeu este stăpânul lor… - Rom.14:4,5.

8. Porcul (mâncarea)

Am auzit un om spunând: Pentru mine Crăciunul nu-i Crăciun fără porc şi Paştele nu-i Paşti fără carne de miel. O asemenea afirmaţie este greşită. Normal este ca pe primul plan să fie Cel sărbătorit în aceste zile nu mâncarea! Cum ţi-ar fi să ştii că pentru cel care l-ai invitat la serbarea zilei tale de naştere este mai importantă sarmaua care-i lasă urme de untură la gură decât persoana ta! Ce l-ai chemat să sărbătorească? Sarmaua? Dar dacă inversăm acum rolurile şi tu eşti cel invitat… Cum te comporţi tu la serbarea zilei de naştere a Mântuitorului?

Pregătirile culinare de Paşti şi de Crăciun sunt cele mai laborioase din tot anul. Femeile muncesc din greu zile la rând de dimineaţa devreme până noaptea târziu. Sunt chiar unele preparate (care au probabil o însemnătate religioasă) pe care unii ţin cu orice preţ să le aibă! Câte case sunt lipsite de sarmale şi cozonaci de Paşti, de Crăciun, cu ocazia nunţilor, înmormântărilor şi a pomenilor??? Dar din câte lipseşte rugăciunea, mulţumirea faţă de Dumnezeu pentru acel belşug, şi toate celelalte lucruri care Domnul ar vrea să nu lipsească dintr-o casă. N.T. nu cere aşa ceva, iar în V.T. astfel de practici au fost osândite - Ier.7:18,19,22,23. Oamenii însă ţin cu toată râvna acestea şi neglijează cu totul ascultarea de Dumnezeu.

Acesta este un aspect: să uiţi de Mântuitorul când Îi serbezi naşterea, şi să preţuieşti mai mult ca mântuirea, mâncarea tradiţională…Însă este ceva mai mult decât atât: Nu-i vorba de orice mâncare (cei mai mulţi s-ar socoti jigniţi dacă la o astfel de ocazie le-ai servi peşte sau pui, etc.) ci este un anumit animal care "trebuie" jertfit cu această ocazie…

Ziua de Ignat, numită şi Ignatul porcilor, este o sărbătoare care cade în 20 decembrie: este ziua în care a fost rânduită datina tăierii porcului de Crăciun. Ţăranii cred chiar că un porc neînjunghiat în ziua Ignatului nu se va mai îngrăşa, pentru că atunci el îşi visează cuţitul. Să-l mai ţii în ogradă după această dată nu e de nici un folos de vreme ce porcul nu mai pune carne pe el, ba chiar poate dăuna, căci înjunghierea lui cu întârziere poate provoca evenimente neplăcute.
Obârşia păgână a sacrificării porcului este evidentă. În Egiptul antic, porcul era adus ca jertfă zeului Osiris, iar in Grecia antică un ritual similar se săvârşea în cinstea zeiţei Demeter. Ceremoniile sacrificiale din lumea antică corespundeau întotdeauna cu perioadele de înnoire a timpului calendaristic. Prinderea şi înjunghierea porcului în ziua de Ignat, pârlirea părului, jupuirea şi tăierea cărnii păstrează până azi urme ale unor elemente de ritual păgân, a căror semnificaţie însă s-a pierdut.
(http://www.lego.rdsor.ro/christmas/ralaiul.html)

Monitorul de Cluj din 20.XII.2002 (http://arhiva.monitorulcluj.ro/2002/2002.12.20/prima2.html), scrie:

Ziua cuţitelor lungi
Ziua Sfântului Ignatie Teoforul - Ignat cum îl ştie orice român dus la biserica - înseamnă sacrificarea porcului care grohăie prin ogradă...
Ignatu' - un obicei tradiţional românesc
Porcul era considerat în vechile culturi animal sacru. În tradiţia populară românească, Ignatu' este o divinitate solară care a preluat numele şi data de celebrare a Sfântului Ignatie Teoforul din calendarul ortodox. Există un timp ritual al sacrificiului porcului - ziua de Ignat (20 decembrie) sau după Sfântul Vasile (aproximativ aceeaşi zi pe stil vechi), dimineaţa în zori - moment al zilei propice multor practici rituale.
"Dacă nu tai porcul de Ignat, nu-i mai merge bine... După Ignat, porcul slăbeşte" spun bătrânii.
"Victima" este pregătită cu gesturi şi formule rituale: animalul este stropit cu apă sfinţită, este aşezat cu capul spre răsărit, pe frunte sau pe ceafa este trasată cu cuţitul o cruce pe care se presară sare, iar în casă sunt rostite formule rituale: "Doamne ajută!", "Să-l mâncăm cu sănătate!".
Alte obiceiuri scot în evidenţă
valoarea animalului ca simbol al vieţii: părul porcului trebuie înmuiat în sânge "pentru ca să nu se stingă neamul porcilor", iar sângele care curge în timpul sacrificiului trebuie strâns într-un vas cu mei.
Ansamblul ritual al "tăierii" porcului
este încheiat prin masa comună (numită "pomana porcului") ce se desfăşoară într-o atmosferă solemnă, în linişte, realizându-se, în primul rând, comuniunea spirituală a participanţilor la actul sacrificial înfăptuit.

Ce să facem atunci? Să nu mai mâncăm porc de Crăciun? Întâi de toate, să ne asigurăm că avem o inimă curată înaintea Domnului, că El este Cel mai de preţ pentru noi. Să nu socotim că se va prăbuşi lumea dacă nu avem porc de Crăciun! Nu porcul este important în aniversarea naşterii Mântuitorului. Important este că Dumnezeu a privit din sfinţenia Sa la starea noastră căzută şi fără speranţă şi ne-a trimis pe Fiul Său ca să ne salveze din ea. Apoi, dacă descoperim vreo practică păgână (tradiţie, superstiţie) în tăierea porcului şi pregătirea preparatelor din carne de porc pentru Crăciun, să renunţăm la ele. Putem tăia porcul şi nestropit cu aghiasmă, şi dacă nu-l punem cu botul spre răsărit. Îl putem mânca şi dacă nu îi facem cruce pe cap - "Păi trebuie să-i pun sare în cap ca să nu se strice!" Dar sarea se poate pune numai într-o cruce? Fă-i un Z, un Y, fă-i un nas şi două încreţituri pe frunte, mai pune-i o linie drept gură şi două mai mici drept ochi, dar nu mai ţine datina aceea păgână! Nu-l mai tăia de 20 decembrie! Taie-l pe 19 sau pe 21! Apoi, dacă dai de mâncare celor ce te-au ajutat, n-o face ca şi cum dai o masă în urma unei jertfe, ca în V.T.; dacă îl tai cu familia, aşezaţi-vă la masă ca în orice altă zi: nu faceţi "pomana porcului"… Etc.

În cele de mai sus, pe lângă cele menţionate, am folosit citate din următoarele cărţi:
(1) - preot Dumitru Bălaşa - De la Zamolxe la Iisus
(2) - R.E.Woodrow - Religia tainică a Babilonului
(3) - Easton's Bible Dictionary
(4) - The Catholic Encyclopedia
(5) - Ealsh - Curiosities of Popular Customs
(6) - Frazer - The Golden Bough
(7) - P.L.Tan - Encyclopedia of 7700 Illustrations

2003.12.25 - Lunca Ilvei

Înapoi la Index predici