Bucuria vederii Pruncului

Orice om cu inimă simte o oarecare înseninare când vede un prunc. Nu vorbesc despre situaţii critice când copilul este bolnav sau rău tratat sau într-un necaz oarecare. Cred că este ceva normal şi natural ca vederea unui prunc să ţi trezească simţiri de bucurie. Astăzi voi vorbi despre ceva de acest gen legat şi de Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului pe care azi o ţin foarte mulţi oameni de pe pământ (de fapt, cei mai mulţi). Acest eveniment este sărbătorit de fiecare în felul lui, dar comun tuturor este un simţământ de bună dispoziţie – o măsură mai mică sau mai mare de bucurie. Vreau să vă spun câteva cuvinte despre ceea ce cred, întemeiat pe ceea ce este scris în Evanghelie, că ar trebui să fie motivul bucuriei Sărbătorii Naşterii Mântuitorului şi anume, vederea Pruncului Isus.

1. Păstorii – Lu.2:8-20

Îngerii au plecat de la păstori (v.15a) ca să se întoarcă în cer. Probabil că păstorii au rămas mai mult timp tăcuţi cu ochii aţintiţi în direcţia unde au dispărut îngerii. După ce li s au oprit genunchii din tremurat şi au început să simtă oboseala încordării ce au trăit o în prezenţa trimişilor cereşti, când sudoarea începea să li se usuce, s au hotărât să lase turmele în câmp (v.8) şi să meargă până la Betleem ca să vadă ce le a spus Dumnezeu (v.15b). S au dus nu pentru că se îndoiau de ceea ce au auzit, ci pentru că erau plini de dorinţa să vadă împlinirea aşteptărilor de secole ale poporului evreu.

Au ajuns şi au găsit pruncul întocmai cum le a spus îngerul (v.16). Şi aici au stat un timp cu ochii pironiţi ca în gol asupra Lui. După aceea au început să spună ce aflaseră despre El (v.17).

Ce au spus a stârnit uimirea celor ce ascultau – v.18 (Maria şi Iosif, poate şi alţii). Mesajul lor era dumnezeiesc şi asta îl făcea deosebit. Un mesaj despre Isus, Mântuitorul, Dumnezeul întrupat pentru iertarea şi binecuvântarea veşnică a oamenilor trebuie să uimească pe oameni: Cum poate Dumnezeu iubi atât de mult încât să dea pe unicul Său Fiu pentru salvarea omului păcătos? Aceasta e o mare uimire.

v.20 – Apoi păstorii s au întors la oile lor slăvind şi lăudând pe Dumnezeu – plini de bucurie sfântă pentru ce au auzit şi au văzut; fericiţi că au văzut pe pruncul Isus.

Dumnezeu să facă prin Duhul Său ca toţi să vedeţi pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, întrupat pentru mântuirea noastră şi să credeţi ceea ce Dumnezeu ne spune despre El, să vă lăsaţi uimiţi de evanghelia Lui şi astfel să ajungeţi plini de bucuria vederii Lui. Astfel trebuie sărbătorită Naşterea Lui! Cu bucuria că Îl vedem pe El. Astfel sărbătoreşti o onomastică, cu bucuria că cel dinaintea ta este cu tine. Dacă este plecat sau mort, dacă nu-l cunoşti, nu-l sărbătoreşti, nu-i aşa?

2. Simeon – Lu.2:22-33

Iosif şi Maria au fost oameni ascultători de Dumnezeu. Ei au vrut să împlinească ce era scris în Lege pentru ei şi copilul Mariei, lucruri care erau cerute de Domnul pentru vremurile acelea. De aceea găsim scrise aceste lucruri despre ei.

Când au intrat în Templul din Ierusalim, un bătrân care era acolo, pe nume Simeon, a venit la ei, a luat pruncul în braţe şi a început să vorbească cu Dumnezeu. L-a binecuvântat pe Dumnezeu şi I-a mulţumit pentru că i-a dat ocazia să vadă pe Cel trimis. Braţele lui bătrâne au cuprins trupul Mântuitorului, ochii lui L-au văzut, faţa lui I-a simţit suflarea şi atunci gura lui a început să slăvească pe Cel veşnic şi din inima lui, prin Duhul Sfânt, au ieşit cuvinte care au produs uimirev.33. Simeon a fost cuprins de bucurie sfântă, asemenea păstorilor în urmă cu 40 de zile.

Aceasta este bucuria celui ce crede într un Dumnezeu bun care dă o Mântuire puternică oamenilor. Aceasta este bucuria celui care vede lumina lui Dumnezeu în Isus Hristos, bucuria celui care crede în Isus şi L primeşte ca ceea ce Îl declară Dumnezeu! Aceasta este bucuria cu care trebuie sărbătorită Naşterea Mântuitorului.

Este aceasta bucuria noastră? Este aceasta bucuria ta? Dacă nu, caut o la Dumnezeu. Cere o Lui şi aşteaptă L să ţi o descopere…

3. Nicolae, Angela şi restul lumii...

În urmă cu vreo două săptămâni, fr. Nicolae a venit la mine după încheierea serviciului de Biserică şi mi-a spus că ar dori să facem binecuvântarea copilelor lui peste două duminici… M-am uitat un pic strâmb la el (aşa cum mă uit eu când mă ia cineva prin surprindere – şi Nicolae are un dar să mă ia prin surprindere...) şi i-am spus că atunci ar fi ultima duminică din an şi aş vrea să am un serviciu special de încheiere de an în care să avem şi cina Domnului… apoi i-am spus că tot în acea duminică este şi Crăciunul şi aş vrea să ţin cont şi de asta… Atunci el a zis că dacă nu se poate peste două săptămâni, …să facem binecuvântarea peste două duminici!! … şi s-a oferit să-mi dea el textul de predică (mesajul însă nu putea să mi-l dea că nu-l avea la el – era acasă: Angela încă mai lucra la el…). Fratele Nicolae s-a gândit probabil că dacă este o duminică aşa de plină nu voi avea timp să-i predic lui aşa cum fac de obicei la serviciile de binecuvântare a copiilor. Da’ uite că nu l-am uitat – nici pe el, nici pe Angela, nici pe restul lumii…

În textele care le-am citit am găsit ceva pentru ei. Este vorba despre ceva care trecerea anilor mi-a demonstrat că este necesar: v.19. Acelaşi lucru este în v.51: Maria, nu doar că a fost uimită de cuvintele spuse despre Isus ci le păstra pe toate în inima ei şi se gândea la ele.

De când am aflat prima dată despre Domnul Isus Hristos, Mântuitorul nostru, este sigur că am auzit multe lucruri interesante şi frumoase despre El – lucruri care ne-au uimit (Biblia este plină de astfel de lucruri). Greşeala noastră este că nu păstrăm aceste cuvinte în inima noastră şi nu medităm la ele asemenea Mariei. Trebuie să ne facem acest obicei…

Ca aplicaţie specială pentru Nicolae şi Angela, spun că au auzit şi vor avea ocazia încă să audă mesaje bune, învăţătură sănătoasă cu privire la creşterea copiilor. Vor putea citi din Biblioteca Bisericii material deosebit de bun pe acest subiect. Dar esenţial nu este doar să fie uimiţi de el ci să-l păstreze în inima lor şi să cugete la el. Doar să ştii ce este bun pentru educarea copiilor nu este de ajuns. Mulţi dintre noi ştim aceste lucruri, mai ales când vedem copiii altora purtându se rău – important este să nu le uităm şi să le aplicăm în familia noastră. Îndemnul meu pentru Nicolae şi Angela este să nu uite cuvintele lui Dumnezeu; să le păstreze în inima lor şi să cugete la ele iar la vremea potrivită să le aplice. Dumnezeu să îi ajute – la fel şi pe noi, toţi ceilalţi…

2005.12.25 – Lunca Ilvei

Înapoi la Index predici