Binecuvântare pentru copil

Nu.6:22-27

 

 

1. Slujba binecuvântării

            Textul citit este pasajul din Legea Vechiului Testament prin care Dumnezeu a învăţat pe poporul Său să binecuvânteze copiii (prin preoţii de atunci). Omul trebuie să ştie că are nevoie de Dumnezeu şi de binecuvântarea Lui pentru a creşte un copil.

 

            Astăzi avem şi noi în plan să binecuvântăm acest copil. Este dorinţa părinţilor şi în acelaşi timp este şi bucuria adunării să ne putem ruga lui Dumnezeu pentru el şi familia lui. Nu este numai o bucurie ci şi o datorie a noastră faţă de el, ca unii care cunoaştem pe Dumnezeu, ca unii care ştim ce are rost şi putere în viaţă, ca unii care în toate acestea suntem mai mari ca acest copilaş – căci „Cel mare binecuvântează pe cel mic”Evr.7:7.

 

            Avraam cunoştea pe Dumnezeu în acea vreme, umbla cu El, asculta de El, totuşi Melhisedec a fost mai mare ca el: preot al Dumnezeului Prea Înalt, împărat al neprihănirii şi al păcii, asemănat cu Fiul lui Dumnezeu – de aceea a putut binecuvânta pe Avraam.

 

            La fel şi azi, acest copil este darul lui Dumnezeu (Ps.127:3; etc.), este plăcut şi dorit de Dumnezeu (Mat.19:14; etc.), este curat şi bine văzut de Dumnezeu (Is.7:16; etc.). În unele aspecte noi îl invidiem într‑un sens sfânt, curat: am dori să avem unele din calităţile lui. Dar într‑un sens, suntem mai mari ca el: suntem copii veşnici ai lui Dumnezeu, suntem o împărăţie de preoţi, un neam ales, un popor câştigat de Dumnezeu ca să vestim, să cinstim şi să promovăm lucrările Sale minunate. Una din ele este să binecuvântăm. Avem o slujbă a binecuvântării. Suntem chemaţi să binecuvântăm cu cuvântul, cu prezenţa, cu fapta pe Dumnezeu (Ps.103:1,2,21,22; etc.), să binecuvântăm lucrările Lui (Ps.145:4; etc.), să binecuvântăm chiar pe duşmani (1Pe.3:9; etc.).


2. Realitatea binecuvântării

            Vrem să binecuvântăm acest copil. Pentru ca acest lucru să fie veritabil, cu rost şi să nu fie doar o activitate religioasă inutilă, trebuie împlinite câteva condiţii:

 

§§§ Calitatea binecuvântării §§§

            Aceasta constă în faptul că venim înaintea Domnului vorbind de bine atât copilul cât şi pe Dumnezeu – Gen.14:19,20.

· Binecuvântăm copilul cerând lucruri bune pentru el, şi spirituale şi sufleteşti şi materiale – v.19.

· Binecuvântăm pe Dumnezeu care ne‑a adus până aici şi spiritual şi material. O binecuvântare care doar cere avantaje pentru om este incompletă – v.20.

 

§§§ Calitatea celui ce binecuvântează §§§

            Binecuvântări dau oamenii în toate religiile, dar chiar şi bunul simţ ne spune că adevărată binecuvântare nu poate exista decât în conexiune cu adevăratul Dumnezeu. Ceea ce dă sau face un om nu este adevărată binecuvântare dacă el nu este preot al Dumnezeului Cel Prea Înalt. Ceea ce dăm, facem sau rostim noi nu poate fi adevărată binecuvântare dacă noi nu suntem preoţi ai Dumnezeului cel viu. Preotul este cel ce face legătura între om şi Dumnezeu. El este cel ce poate binecuvânta tocmai în virtutea apropierii ce o are de Dumnezeu.

 

Este un har pentru copilul acesta să primească o binecuvântare reală, adevărată.

Zici: „Nu mă interesează să binecuvântez copilul acesta!” Dar dacă este vorba despre copilul tău? Te va interesa?

Eşti tu în măsură să i‑o dai? Faci parte din poporul câştigat de Domnul cu sângele Lui? Eşti tu unul din împărăţia Sa de preoţi?

Dar ce să fac ca să fiu? Să plătesc? Să fac şcoală?

Aici predică naşterea din nou!

 

            Cel care este în măsură să rostească binecuvântarea este nu numai preot ci şi împărat:

· Împărat al neprihănirii – nu aceea a omului pe care o dă Legea prin fapte, ci neprihănirea lui Dumnezeu care se capătă prin credinţa în Isus Hristos (Fil.3:9) – o neprihănire mai presus de oricare alta; o stare după voia lui Dumnezeu pe care n‑o poate lucra nici un om, dar pe care Dumnezeu este dornic să o dea „tuturor celor ce L‑au primit, adică celor ce cred în Numele Lui”…

· Împărat al păcii – pace nu aşa cum o dă lumea, ci acea pace care face să nu ţi se tulbure inima şi să nu ţi se înspăimânte. Pacea aceea cu Dumnezeu care o primim prin credinţa în Isus (Rom.5:1) şi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere (Fil.4:7) care o primim când Îi încredinţăm Lui toată viaţa noastră.

            Cu adevărat vom binecuvânta copilul acesta dacă suntem purtători (împăraţi) ai păcii şi neprihănirii. Şi nu numai azi cu rugăciunea noastră ci şi mai târziu, când el va creşte, când viaţa noastră îl va influenţa – ca floarea care‑şi împrăştie mireasma, ca soarele care‑şi dă căldura. Mulţi se văd obligaţi faţă de copiii lor d.p.d.v. material şi este corect, dar cea mai mare obligaţie a părintelui este să fie un aducător şi purtător de Dumnezeu în prezenţa copilului său. Aceasta este binecuvântare pentru copil. Cine‑şi doreşte un părinte purtător de drac?

 

§§§ Esenţa binecuvântării §§§

            Cel ce binecuvântează vine cu pâine şi cu vin – Gen.14:18 şi îl arată astfel pe Hristos jertfit pentru păcatul lumii: trupul frânt şi sângele vărsat pentru iertarea păcatelor noastre (Lu.22:19,20). Pentru noi nu a fost posibil să vină binecuvântarea în alt fel decât prin moartea Fiului lui Dumnezeu. El S‑a făcut adevărată hrană şi adevărată băutură pentru noi (Io.6:54-56) ca să puteam fi scoşi din lume, din Adam şi să fim mutaţi în Împărăţia Fiului dragostei Lui. El, Hristos, este de fapt binecuvântarea. Chiar în cele materiale, în cele pământeşti, omeneşti, dacă priveşti atent, vei vedea mâna lui Dumnezeu întinsă din cauza lui Hristos, prin El ne ajută, şi în El ne binecuvântează.

            La fel şi noi trebuie să binecuvântăm pe copiii noştri, în Hristos, cu pâine şi vin: cu trupul şi sângele nostru adică material, fizic şi spiritual, căci „viaţa este în sânge”!

 

3. Copilul este o binecuvântare

            Vinul arată de asemenea şi bucuria cea adevărată şi curată. Vom fi şi vom aduce binecuvântare pentru acest copil dacă îi vom aduce bucurie. Sunt părinţi care spun că iubesc pe copii şi că trăiesc şi muncesc pentru ei, dar copiii nu au bucurie din partea lor, ei nu sunt o bucurie pentru copii. Adevărata dragoste are în ea bucurie. Nu există dragoste fără bucurie. Amândouă sunt din Duhul Sfânt şi nu se despart una de alta.

 

            Când noi suntem o binecuvântare pentru copilul nostru şi el va fi la maxim o binecuvântare pentru noi (Gen.1:28; etc.). Nu doar acum când este drăgălaş, nici doar în vremea copilăriei când ne va amuza cu felul lui de a fi, ci mereu, cât vom trăi împreună!

 

2002.12.29 – Lunca Ilvei
Înapoi la Index predici